Polonia şi Grecia au deschis balul la EURO 2012. Polonia şi Grecia au remizat la capătul unui meci dramatic. Gazdele, ajutate şi de arbitrii, au deschis scorul şi au avut om în plus. Portughezul Fernando Santos a făcut la pauză o schimbare de senzaţie, introducându-l pe Dimitris Salpingidis.
Salpingidis a egalat, a scos un penalty, fază în urma căreia leşii au rămas şi ei în „zece” şi a mai marcat o dată, ultima reuşită fiind însă anulată pe motiv de ofsaid.
Uvertura turneului final al Campionatului European de fotbal, meciul Polonia – Grecia, deşi considerat de „specialişti” unul slab, a fost un supermeci!
Un arbitru îmbrăcat în alb-roşu
Primul meci de la Euro 2012 ar fi trebuit să fie unul în care una din echipele gazdă, Polonia, nu ar fi trebuit să aibă probleme în faţa unei echipe a Greciei fără mari veleităţi. Şi primele 20 de minute păreau să confirme pronosticurile. Grecia nu a recurs la jocul ei „clasic” de apărare, s-a deschis mult, iar după doar 17 minute tabela indica avantaj pentru gazde. Care după două minute ratează incredibil desprinderea. Dar cum totuşi nici polonezii nu păreau în apele lor, au primit un sprijin chiar de la arbitrul partidei. Acesta pur şi simplu s-a „îmbrăcat” în echipamentul gazdelor şi a început să-i toace pe greci. Două cartonaşe galbene acordate gratuit fundaşului Papastathopoulos, a lăsat echipa elenă în 10 oameni. Faulturile comise de polonezi nu erau urmate de lovituri libere, în schib orice atingere a unui jucător polonez de către un grec se sancţiona. În minutul 42, centralul atinge apogeul unui arbitraj scandalos: nu acorda un penalty clar grecilor, la un henţ în careu, comis în cădere (neprovocată) de un fundaş polonez.
Repriza a doua începe, surprinzător cu grecii în atac, iar în minutul 51, nou intratul Salpingidis egalează. Grecii puteau da lovitura în minutul 70. Portarul polonez îi pune piedică lui Salpingidis în careu, duel unu la unu, penalty şi eliminare. Căpitanul grecilor, veteranul Karagounis execută slab, şi al portarul de rezervă intrat în joc, respinge. Din acest moemnt jocul scade în consistenţă, grecii mai înscriu, dar golul este anulat pentru un offside anterior. Până în final nu se mai întâmplă nimic deosebit, grecii reuşind să menţină mingea departe de poarta lor, iar polonezii dovedindu-se incapabili să asedieze careul advers.
De ce nu a câştigat Polonia? Răspunsul este simplu. Troika de la Borussia Dordmund a fost ca şi inexistentă pe teren, după golul lui Lewandowski. Este adevărat, cei trei (dubli) campioni ai Germaniei, au la naţională partituri diferite faţă de cele de la Borussia. Şi nu au nici coechipieri de valoarea celor de la echipa germană. În rest, lotul polonez nu beneficiază de jucători capabili să frângă o apărare şi un mijloc advers format din jucători experimentaţi.
De ce nu a câştigat Grecia. Aici răspunsurile sunt mai simple. În primul rând a avut în arbitru un adversar în plus. În al doilea rând unii jucători fie nu au crezut în şansa lor, fie au fost obosiţi. Cu toate că a jucat mai bine când se afla în inferioritate numerică, Grecia a părut că se mulţumeşte cu puţin. Poate şi pentru că şi-au cunoscut limitele lotului. Un lot cu mulţi veterani şi cu o bancă de rezerver destul de modestă.
Un lucru mai este de discutat după acest meci: s-a jucat cu acoperişul arenei înschis, din cauza unei ploi torenţiale. Din cauza efectului de „sală”, umiditatea a fost ridicată şi toţi jucătorii au acuzat acest lucru. Nu se ştie dacă pe ploaie s-ar fi jucat altfel.
Stadium National Varşovia. Spectatori: 57.000. Gazon bun. 20 de grade; 77% umiditate
Arbitru: Carlos Velasco Carvallo (Spania). Asistenţi: Roberto Fernandes şi Carlos Jumenez (Spania)
Rezervă: Gianluca Rocchi (Italia)
Asistenţi poartă: David Borbalan şi Carlos Gomez (Spania)
Polonia: 1. Szczesny – 20. Piszczek, 13. Wasilewski, 15. Perquis, 2. Boenisch – 16. Blaszczykowski, 7. Polanski, 11. Murawski, 8. Rybus (min.70 – 22.Tyton) – 10. Obraniak – 9. Lewandowski.
Grecia: 1. Chalkias – 15. Torosidis, 8. A. Papadopoulos (min.31 – 5. K.Papadopoulos), 19. Papastathopoulos, 20. Holebas – 2. Maniatis, 21. Katsouranis, 10. Karagounis – 18. Ninis (min.46 – 14. Salpingidis), 17. Gekas (min.68 – 22.Fortunis), 7. Samaras
Au înscris: 1-0 (min.17) – Lewandowski reia cu capul din 5 metri o centrare primită de pe partea dreaptă;
1-1 (min.51) – Salpingidis reia în poartă goală din 7 metri o minge venită de pe partea dreaptă, ratată de portarul polonez.
În minutul 70., Karagounis ratează un penalty.
Cartonaşe roşi: Szczesny (min.69) – Papastathopoulos (2 galbene/min.41)
Cartonaşe galbene: 0 – Papastathopoulos 2, Holebas, Karagounis
Şuturi la poartă: 13 – 8
Şuturi pe spaţiul porţii: 4 – 3
Ocazii mari de gol: 2 – 4
Cornere: 4 – 4
Atacuri: 35 – 21
Faulturi: 22 – 16
Posesie: 53% – 47%
Offside-uri: 0 – 3
Până la meciul de azi, Polonia şi Grecia se întâlnisră de 15 ori.
Leşii au câştigat de zece ori, opt dintre victorii fiind în cele opt meciuri disputate contra Greciei pe teren propriu.
Ultima întâlnire dintre Polonia şi Grecia a avut loc pe 29 martie 2011 şi s-a terminat 0-0.
Pentru Polonia acesta e cel de-al doilea turneu final al Campionatului European.
Grecii au fost prezenţi la patru turnee finale, în 2004 reuşind chiar să câştige titlul, performanţa lor fiind considerată una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului.