Acasăsinucidere maramuresEU IUBESC ROMÂNIA - Maramureșul, promovat cu profesionalism într-o publicație de specialitate

EU IUBESC ROMÂNIA – Maramureșul, promovat cu profesionalism într-o publicație de specialitate

spot_img

DISTRIBUIȚI

Am lipsit cam mult din Baia Mare în ultimele luni, motiv pentru care nu am putut fi martor la unele evenimente de interes. Pe seama asta pun și faptul că nu am știut nimic despre numărul dedicat în exclusivitate Maramureșului de către publicația Eu iubesc România.

Am intrat în posesia revistei la recepția hotelului Insula din Neptun, fiindu-mi oferit în momentul cazării după ce au văzut că sunt din Maramureș, altfel poate că nici n-aș fi aflat că a apărut. Nicăieri n-am văzut în presa locală online ceva legat de acest eveniment. Probabil că n-a avut loc de declarațiile politicienilor locali, de laudele liderilor care au ajuns să se mândrească și cu chermezele bahice finanțate prin diferite localități, ori de comunicatele poliției și jandarmeriei care consemnează cu sârg angajarea sau pensionarea unui gabor.

Realizatorii celui mai competent material de promovare a județului de până acum, s-au străduit să demonstreze că Maramureșul este cu adevărat gazda altei Românii. Citez la întâmplare din editorialul 15 motive să zici Da Maramureș!, semnat de Elena Turcu, redactor-șef: ”Din nou mi se confirmă faptul că România merită vizitată și că cea mai bună recomandare rămâne cea a omului, a turistului, a gazdei, a meșteșugarului ce se oprește din cioplit pentru a sta la povești cu tine. Doar noi prin noi ne putem convinge că trăim într-un loc frumos, care trebuie exploatat la maximum și vizitat chiar și de cei de peste hotare. Iar Maramureșul este o parte din acest loc frumos, este o zonă fermecătoare, sfântă, ce păstrează încă ceva din România aceea veche, autentică. Ești în căutarea unor peisaje sublime, vrei să descoperi ce înseamnă agroturism, visezi să petreci o sărbătoare așa cum obișnuiau bunicii, vrei să-ți încânți privirea cu superbele biserici din lemn sau ești curios să cunoști această zonă de poveste? Indiferent de situație, Maramureșul este răspunsul!”

În cele 180 de pagini color, format A4, de o calitate deosebită, autorii au reușit să prezinte cele mai semnificative lucruri despre Maramureș, legate de istoria, cultura, frumusețile naturii, obiectivele turistice, o parte din localitățile județului, locuri de cazare și multe altele. Sunt câteva sute de fotografii de excepție care ilustrează cum nu se poate de potrivit publicația. Revista este bilingvă, fiecare articol apare și în engleză, semn că intențiile au bătaie mai lungă, îndreptându-se spre turiștii de peste hotare.

Revista începe cu prezentarea municipiului Baia Mare făcută de primarul Cătălin Cherecheș, care nu scapă ocazia de a vorbi despre visul îndrăzneț care prinde contur, acela ca orașul să devină Capitală Europeană Culturală în 2021. De un spațiu generos beneficiază prezentarea principalelor obiective: Centrul Vechi, Turnul Ștefan, Muzeul de Istorie, Muzeul de Etnografie, Muzeul de Mineralogie, Colonia pictorilor, Parcul Regina Maria, Piața Cetății, Catedrala Sfânta Treime și Adormirea Maicii Domnului, Turnul Măcelarilor, cluburile sportive care au reușit performanțe deosebite – Minaur, HCM, Știința CSM- , Planetariul.

Urmează prezentarea localităților Baia Sprie (orașul, Lacul Albastru, fostele mine, rezervația fosiliferă Chiuzbaia, biserica de lemn din Șurdești, Complexul Turistic Șuior, Casa Olarului), Târgu Lăpuș (istoria, defileul Lăpușului, Mănăstirea Rohia), Vișeu de Sus (Valea Vaserului, Mocănița, istoria evreilor și nemților, Biserica Buna Vestire, pensiuni), Borșa (Lacul Iezer, Parcul Național Munții Rodnei, Cascada Cailor, Vârful Pietrosul, Biserica de lemn, rezervația naturală Stâncăriile Sâlhoi, pârtia de schi Poiana Știol), Cavnic (istorie, minerit, Stâlpul Tătarilor, Rezervația Naturală Grădina Regelui, pârtiile de schi, Topitoria Logolda), Mănăstirea Bârsana, Valea Izei, Sighetu Marmației (Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, Cimitirul Săracilor, Centrul Istoric, Muzeul Satului Maramureșean, Muzeul Culturii Evreiești, Peștera din Dealul Solovan, Săpânța (Cimitirul Vesel, Mănăstirea Peri), Ocna Șugatag (Băile Sărate, Pădurea Crăiasa).

În capitolul sugestiv întitulat Trăiește românește, se spune că fiecare obicei popular s-a transformat în tradiție, iar tradiția a devenit cea mai de preț valoare a poporului român. Maramureșul este un loc unde tradițiile și poveștile nemuritoare se regăsesc peste tot. În aceste pagini se vorbește despre arta prelucrării lemnului, despre palinca de Maramureș, despre coșul cu bunătăți din care nu lipsesc cârnații, toba, jumările, caltaboșii, costița, sarmalele, cașul, toate  preparate după rețete păstrate din moși strămoși.

Da, au dreptate cei care au realizat această prezentare de excepție. Cei care ajung în Maramureș vor fi fermecați de verdele viu al dealurilor și câmpurilor, de mirosul proaspăt al căpițelor de fân cosit și așezate cu mare grijă, de frumusețea simplă a satelor, cu oameni gospodari, veseli și plini de viață. Vor fi surprinși de sculpturile porților maramureșene, unice în întreaga lume, de bisericile cioplite de mâinile aspre de muncă ale meșterilor populari, de tradiții rămase încă neatinse și păstrate în negura timpului.

Da, prin poarta maramureșeană observi tradițiile, dar și transpunerea lor într-un univers multicultural nemaiîntâlnit. Ne place să credem că suntem un popor de oameni binecuvântați, cu locuri neasemuit de frumoase. Însă atunci când spațiul românesc se împletește cu tradițiile, vrednicia, legendele autohtone, bucatele tradiționale și cu măiestria meșterilor populari, ai senzația că ai ajuns într-un colț de Românie autentică. Iar atunci când te afli în Maramureș, nu ai cum să nu te simți român din cap până-n picioare.

Da, avem de-a face cu o lucrare de referință, actuală, poate cea mai complexă realizare de acest gen. Autorii merită din plin felicitările și respectul maramureșenilor, pentru că, o spun cu toată sinceritatea, nimeni n-a reușit să promoveze mai profesionist aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu, dar mereu uitate de cei care guvernează România.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA