Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 15 – 28 aprilie, în fiecare regiune a ţării. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
În Maramureș, maximele termice vor creşte treptat până în jurul datei de 19 aprilie, de la valori medii de 14…15 grade până la valori medii cuprinse între 20 şi 22 de grade. În intervalul 20 – 22 aprilie temperaturile diurne vor fi în scădere spre valori medii cuprinse între 12 şi 15 grade, apoi vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 17 şi 20 de grade Celsius.
Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi cele maxime şi vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie între 0 şi 8 grade.
Probabilitatea de ploi, în general slabe cantitativ, sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată în intervalul 20 – 24 aprilie.
La munte, temperaturile maxime vor creşte treptat până în jurul datei de 19 aprilie, de la valori medii cuprinse între 2 şi 6 grade până la valori medii cuprinse între 10 şi 14 grade. În intervalul 21 – 23 aprilie valorile termice diurne vor fi în scădere spre medii cuprinse între 2 şi 7 grade, apoi vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 10 şi 13 grade Celsius. Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi cele maxime şi vor fi în jur de 0 grade, sau uşor pozitive între 17 – 21 aprilie şi 25 – 28 aprilie şi cuprinse în medie între – 5 şi – 2 grade în restul nopţilor.
Va ploua slab în prima zi, apoi probabilitatea de ploi, în general slabe cantitativ, sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată în intervalul 20 – 25 aprilie.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
ESTIMAREA METEOROLOGILOR – Gata, vremea intră în normalitate, cel puțin două săptămâni
loading...