AcasăActualitateSocialEroii martiri ai Revoluţiei din decembrie 1989, comemoraţi in municipiul Baia Mare

Eroii martiri ai Revoluţiei din decembrie 1989, comemoraţi in municipiul Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

foto arhiva

Instituţia Prefectului judeţului Maramureş, Primăria municipiului Baia Mare şi Garnizoana Baia Mare vor organiza luni, 22 Decembrie 2014, începând cu 11.00 ceremonia militară şi religioasă de comemorare a eroilor martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989.

La ceremonia care se va desfăşura la  troiţa din Piaţa Revoluţiei, din municipiul Baia Mare, au fost  invitaţi să participe  parlamentari, reprezentanţi ai instituţiilor locale şi judeţene aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Transmisiuni Speciale, Asociaţiile cadrelor militare în rezervă şi  retragere, ale  veteranilor de război, cultul eroilor, Asociaţia “22 Decembrie” Baia Mare, servicii publice deconcentrate, sindicate, reprezentanţi ai cultelor religioase, reprezentanţi din învăţământul preuniversitar şi universitar, partide politice şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Ceremonia militară va începe cu prezentarea Onorului autorităţilor judeţene si salutul Drapelului de lupta. Va fi intonat Imnul Naţional al României de către Fanfara municipală “Millennium Band” şi va fi oficiat serviciul religios de către P.S. Arhiereu vicar Iustin Sigheteanu in fruntea  unui sobor de preoţi.

Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA