AcasăAlteleEconomicEROARE ANAF - Doi copii cu autism au rămas fără 31.000 de...

EROARE ANAF – Doi copii cu autism au rămas fără 31.000 de lei

spot_img

DISTRIBUIȚI

EROARE ANAF Fiscul din Timişoara a lăsat, în urma unei erori, doi copii cu autism fără bani de tratamente după ce banii destinați acestora au fost virați în contul altei asociaţii.

Familia Boian, din Timişoara, trece prin clipe neplăcute după ce din cauza unei greşeli făcute de către funcţionarii de la ANAF Timiş a rămas fără 31.000 de lei, bani proveniţi din redirectionarea a 2% impozit pe venit, din partea a aproximativ 400 de persoane.

Alex şi Radu, în vârstă de 9 și 7 ani, diagnosticaţi cu autism, au primit prin asociația fondată pentru ei, “Alex, Radu și autismul”, 31.000 de lei, însă o eroare a ANAF a făcut ca banii să nu mai ajungă la ei.

“Viaţa noastră nu e uşoară, băieţii fac zilnic terapie de la 2 ani, au făcut progrese dar încă mai e de tras.

Eu am renunţat la job pentru că trebuie să mă ocup de ei, să îi duc, să îi aduc şi restul; doar soţul lucrează, ca să ne permitem o chirie, facturi şi mâncare. Nu ştim ce e aia vacanţă, ai mei nu au văzut marea.

Tragem ca să recupereze cât mai mult, acum cât încă se poate. Nu mă plâng, caut resurse şi idei de strângeri de fonduri, mă rog de oameni să ne redirecţioneze cei 2% din impozitul pe venit.

Fac orice pentru puştii mei, să le ofer o şansă. Funcţionez între două milestones: în martie-aprilie când ne intră grosul banilor proveniţi din redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit şi octombrie, când facem o acţiune intitulată Cămara cu veselie”, povesteşte Georgiana Boian, mama băieţilor, conform banatenii.ro.

Anul acesta în luna mai, când aştepta să le intre în cont banii din redirecţionarea a 2%, Georgiana a avut o surpriză neplăcută.

S-a trezit că nu primeşte niciun ban. A mers la Fisc şi a cerut explicaţii, iar acolo a descoperit că banii fuseseră viraţi din greşeală unei alte asociaţii, din Bucureşti.

“Am descoperit ca banii au fost virati, dar într-un cont de RZBR….iar noi avem ING (au virat banii în contul altui ONG). O nimica toată, vreo 31.000 lei. Celălalt ONG ridică din umeri, că nu au cum să îi oblige să îi restituie şi că oricum i-au cheltuit.

Fiscul, după hârtie oficială şi întrebări neoficiale, îmi comunică sec că îmi voi primi banii în decembrie, când o să intre banii în contul celorlalţi”, arată Georgiana, care spune că în lipsa banilor are nenumărate cheltuieli pe care nu are de unde să le acopere.

“Acum întreb eu, ce vina au copiii mei? Cum o să achit eu 3.500 de lei lunar? De unde?

Dacă întrerup terapiile, ei regresează. De ce? Cine a greşit şi cine îşi asumă vina? Ca mie mi-au fost servite doar scuze, fiecare dădea vina pe celălalt, funcţionarii între ei sau pe banca sau chiar pe mine, că poate era un formular greşit.

De ce, după ce oricum ne umilesc la sânge de fiecare dată când depunem formularele, ne iau şi banii cuveniţi, ridică din umeri”, a mai spus, pentru sursa citată, mama copiilor.

Georgiana Boian spune că în 25 iunie a depus o adresă către ANAF Timiş, de la care solicită un punct de vedere oficial şi rezolvarea urgentă a situaţiei. Până acum nu a primit niciun răspuns.

Info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA