Se conturează o adevărată epidemie de gripă în România. Medicii sunt uimiţi atât de numărul mare de pacienţi, cât şi de faptul că îmbolnăvirile au apărut mai devreme decât în alţi ani.
În plus, au constatat că virusurile sunt mai agresive şi nu ţin cont de graniţe. Oamenii se îmbolnăvesc pe capete şi în alte ţări europene, relatează Libertatea.
În toată ţara, au fost confirmate în laborator peste 100 de cazuri de gripă. Cele mai multe sunt în Bucureşti şi Constanţa. În săptămâna de dinainte de Crăciun au fost raportate şi aproape 200 de cazuri cu simptome gripale. Asta înseamnă de şase ori mai multe decât în sezonul trecut, în aceeaşi perioadă. Nu puţini au avut nevoie de internare după ce au făcut complicaţii de la viroze.
În afară de virusurile gripale, în perioada asta circulă şi alte virusuri care produc infecţii respiratorii, unele semănând destul de bine cu taboul clinic al gripei. În plus, sunt şi bacterii care, la fel, pot da infecţii de tract respirator superior.Şi în alte ţări europene sunt probleme, sunt sute de cazuri de gripă confirmate și medicii se așteaptă ca numărul acestora să crească semnificativ în următoarea perioadă.
Sursă info.