Acasăsinucidere maramuresBUCURIA DE A TRĂI - Elton John își lansează vineri un nou...

BUCURIA DE A TRĂI – Elton John își lansează vineri un nou album

spot_img

DISTRIBUIȚI

După ani de excese și excentricități, Elton John gustă acum din bucuriile căsătoriei și ale paternității, stare pe care o împărtășește în noul său album, care va fi lansat vineri, transmite joi AFP.

În „Wonderful Crazy Night”, cântărețul de 68 de ani își exprimă bucuria de a trăi, dând note de rock partiturilor sale de pian. Sir Elton John nu trebuie să mai dovedească nimic: cu peste 250 de milioane de albume vândute în 50 de ani de carieră discografică, solistul britanic este unul din artiștii cu cele mai mari vânzări din istorie.

După ani în care era nelipsit de pe primele pagini ale publicațiilor mondene pentru diferitele sale dependențe, crizele de bulimie și ținutele extravagante, Elton John este în prezent un tată împlinit, cu doi fii, și un soț fericit de când s-a căsătorit în 2014 cu vechiul său partener David Furnish, imediat după legalizarea căsătoriilor gay în Anglia.

Dacă în ultima vreme s-a pronunțat în privința unor subiecte cu tentă socială, cum ar fi drepturile homosexualilor în Rusia sau schimbările climatice, cântărețul își exprimă în piesele albumului în primul rând fericirea personală. „Nu am fost niciodată atât de fericit”, a mărturisit el, de altfel, agenției de presă britanice Press Association. „Nu mi-am închipuit că voi găsi atât de multă bucurie în paternitate. Mă așteptam să îmi placă, dar nu să găsesc atâta bucurie”, a adăugat el.

Pentru cel de-al 33-lea album înregistrat în studio el a apelat la textierul său, Bernie Taupin, precum și la muzicieni cu care a colaborat la începuturile sale, ca bateristul Nigel Olsson și chitaristul Davey Johnstone. Acesta din urmă, care a acompaniat și alte vedete precum Meat Loaf și Rod Stewart, este un element cheie al pieselor lui Elton John din 1971, însă a lipsit de pe precedentul album al vedetei.

În albumul mai minimalist „The Diving Board”, lansat în 2013, Elton John s-a concentrat pe pian și, pentru prima oară după mai mult de 30 de ani, a renunțat la instrumentiștii săi obișnuiți. „Wonderful Crazy Night”, în schimb, marchează o adevărată revenire la sursele muzicale, cu pianul ancorat în rădăcini blues, dar care produce și evidente note pop.

Elton John va începe vineri seară la Olympia din Paris o serie de trei concerte, urmând să plece apoi în Statele Unite. Întoarcerea în Europa este programată în luna iunie. Este o agendă încărcată, cu toate că solistul britanic și-a anunțat în urmă cu câteva zile intenția de a mai rări concertele pentru a profita de viața de familie.

sursă știre agerpres.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA