AcasăEvenimentELIMINAȚI - Trei elevi din Borşa dați afară de la bac

ELIMINAȚI – Trei elevi din Borşa dați afară de la bac

spot_img

DISTRIBUIȚI

ELIMINAȚI Absolvenţii claselor a XII-a au susţinut astăzi, 24 august, proba scrisă obligatorie a profilului din cadrul examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie, la matematică, respectiv istorie.

 ELIMINAȚI În ciuda faptului că subiectele au fost de nivel mediu, proba nu a trecut fără incidente.

Trei tineri care susțineau examenul la matematică în cadrul centrului de examinare din Borșa au fost dați afară din sală pentru că au încercat să copieze cu ajutorul telefoanelor mobile.

,,La această probă au fost înscriși 1.212 candidați, dintre care 101 au absentat. Cei mai mulți dintre cei care au intrat în sălile de examen, respectiv 773 au susținut proba la matematică, iar alți 128 la istorie. Totodată, au fost trei elevi eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă. Toți provin de la centrul de examinare din Borșa și nu vor mai avea voie să susțină bacul decât peste trei sesiuni”, a declarat Adriana Meşter, purtător de cuvânt ISJ Maramureș.

Candidații care au susținut examenul la istorie au ieșit bucuroși din sala de examen, iar subiectele par să fi fost pe placul lor.

,,Bac-ul la istorie a fost uşor. Primele două subiecte au fost mură în gură, însă altele au fost ceva mai dificile. Daca te-ai pregătit cât de cât ai nota șase asigurată ”, a spus Andrei.

Matematica le-a dat însă bătăi de cap tinerilor, deoarece au fost câteva subpuncte mai grele. Cu toate acestea, tinerii spun că s-au descurcat, în final, și că speră să obțină note cât mai bune.

Reamintim că testele scrise se încheie vineri, 26 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării. Afişarea primelor rezultate (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00) vor avea loc pe 29 august, iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru 1 septembrie.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA