Ziua Automobilistului a fost cel mai bun prilej pentru ca participanţii la concursul de karting să-şi îmbunătăţească cunoştinţele în materie de educaţie rutieră. Cei mai buni piloţi au fost recompensaţi cu cupe, diplome şi dulciuri.
38 de copii, cu vârste între 7 şi 18 ani, din Baia Mare, dar şi din localităţile limitrofe, şi-au îmbunătătţit cunoştinţele în materie de educaţie rutieră, dar şi-au dovedit şi îndemânarea într-un concurs de karting, organizat de Ziua Automobilistului. Alături le-au fost, ca de fiecare dată, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, dar şi paramedicii Serviciului Maltez. Cei mai buni piloţi au fost recompensaţi cu cupe, diplome şi dulciuri.