AcasăMARAMURESUL ISTORICElena se mărită, e nuntă-n cartier! Traian Băsescu va fi socru mic!

Elena se mărită, e nuntă-n cartier! Traian Băsescu va fi socru mic!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Povestea de dragoste dintre Elena Băsescu şi Syda, cunoscută de mai mulţi ani şi trecută prin tot felul de certuri, încercări, se încheie într-un mod fericit.
Cei doi au hotărît să se căsătorească în această vară, cel mai târziu la începutul toamnei. A fost rezolvată marea necunoscută a căsătoriei. Traian Băsescu şi soţia şi-au dat acordul în legătură cu mariajul fiicei lor cu Bogdan ”Syda”, fiul fostului director din FPS, Gheorghe Bebe Ionescu. Acordul a venit în urma unei întâlniri a celor două familii, socrii mari şi socrii mici, adică între familiile Ionescu şi Băsescu.
După toate informaţiile pe care le deţinem, conclavul marital ar fi decis şi locul nunţii. După îndelungi discuţii, în cursă au mai rămas doar două locuri. Clubul Diplomatic din Bucureşti şi Palatul Snagov. În cele din urmă a fost preferat Palatul Snagov datorită discreţiei pe care o oferă preşedintelui, politicienilor şi invitaţilor. Mai mult, a început elaborarea listei de invitaţi. Este vorba de aproximativ 500-600 de persoane, din toate domeniile de activitate, mai ales din PDL, Parlament, servicii şi oameni de afaceri.
O firmă din Franţa a fost aleasă pentru amenajarea interioarelor, pentru decoraţiuni speciale şi pentru consilierea miresei. Lista mare de invitaţi, precum şi locul de desfăşurare a evenimentului,precum şi colaborarea cu firma franceză (deja un reprezentant al acesteia a şi sosit la faţa locului pentru a evalua cu spaţiul şi pentru a întocmi primele schiţe de amenajare) ne trimit cu gîndul la cheltuieli importante.

De unde rezultă că EBBA va avea parte de o nuntă cu dar la care toţi prietenii preşedintelui Traian Băsescu îşi vor aduce cota de contribuţie la fericirea tinerei euro-parlamentare aflată la capătul unui lung şir de ”succesuri politice”, profesionale şi sentimenale.Nici prin minte nu ne trece să încercăm o socoteală finală a cheltuielilor şi încasărilor !
Nouă ne sunt străine şi numele celor două familii de naşi. Nu ştim pe cine a ales Traian Băsescu şi pe cine vor alege şi tinerii căsătoriţi. Gurile au curajul să avanseze un nume. Unii în glumă, alţii în serios. Adică spun că una dintre variante ar putea fi chiar primul ministru. Fost sau actual, pare a fi şi mai greu de răspuns! La un aşa socru mic, Romania se poate aştepta la orice! (sursa: cotidianul.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA