Ieri, 18 februarie, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu cei de proximitate de la Poliţia Municipiului Sighetu Marmaţiei şi cu reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Maramureş, au desfăşurat la Sighetu Marmaţiei mai multe activităţi pentru prevenirea consumului de droguri şi a etnobotanicelor.
La aceste activităţi au participat elevii Şcolii Gimnaziale „ Dr. Ioan Mihaly de Apşa”, cei ai Liceului Tehnologic Forestier dar şi minorii instituţionalizaţi la Asociaţia „Il Quadri Foglio” din municipiu.
Cea mai mare teamă a oricărui părinte este legată de posibilitatea ca propriul copil să fie tentat de consumul de droguri şi să devină dependent. Pentru a evita astfel de situaţii, s-au intensificat acţiunile de prevenire a acestui flagel, prin antrenarea elevilor în activităţi prin care să-şi exprime opiniile şi atitudinile faţă de consumul de alcool, tutun şi droguri, conştientizând în acest fel şi consecinţele negative asociate acestuia.
În acest context, activităţile derulate ieri de poliţişti au avut caracter interactiv, cei peste 350 de tineri care au participat la discuţiile purtate şi au adresat întrebări specialiştilor au dovedit că problematica prezentată (răspunderea penală, efectele consumului de droguri, prevenirea infracţiunilor şi a victimizării) îi preocupă.
Recomandările poliţiştilor în acest domeniu se adresează şi părinţilor deoarece aceştia deţin un rol important în preîntâmpinarea consumului de droguri, ei fiind cei care trebuie să-i pregătească pe copii pentru a face faţă realităţilor dure ale vieţii:
• Încercaţi să fiţi în primul rând prietenii lor, dar fără a fi exagerat de îngăduitori. Explicaţi-le riscurile la care se expun în anumite situaţii, cum le afectează viaţa greşelile comise.
• Atunci când observaţi o schimbare în comportamentul copilului, motivaţi-l pentru a discuta şi a căuta soluţii împreună pentru problemele sale.
• Încercaţi să-i cunoaşteţi şi să vă apropiaţi de prietenii lor. Anturajul poate avea o influenţă nefastă asupra comportamentului copiilor. Doar asumându-vă răspunderea vă puteţi ajuta copiii să reziste tentaţiei drogurilor.
VEZI AICI IMAGINI VIDEO CU MOARTEA UNUI ADOLESCENT DIN BAIA MARE.