Elevii absolvenţi de gimnaziu sau de liceu dar care sunt de etnie romă au dreptul să se înscrie la orice unitate de învăţământ pe locurile distincte alocate acestei etnii. În Maramureş, în acest an, sunt disponibile nu mai puţin de 244 de locuri pentru ei în licee şi urmează în cel mai scurt timp că fie publicate şi locurile disponibile la universităţi.
Pentru a deveni elevi sau studenţi, ei nu trebuie neapărat să fi promovat Evaluarea naţională sau Bacalaureatul dar pe lângă dosarul de înscriere trebuie să aducă şi o recomandare de la o asociaţie a rromilor.
”Elevii rromi din clasele a VIII-a şi a XII-a, din Baia Mare, respectiv judeţul Maramureş, care doresc să se înscrie la liceu şi la facultate pe locurile distincte alocate elevilor sau studenţilor de etnie romă, pot să obțină cererea de înscriere şi recomandarea necesare la dosarul de înscriere începând cu data de 31 mai până în 24 iunie, inclusiv, din partea asociaţiei Tinerilor Rromi ,,Young Roma Maramureş”, zilnic, de luni până vineri, între orele 15:00-17:00, de la sediul Fundaţiei Baia Mare 2021, cu sediul în Piaţa Libertăţii nr. 15. Elevii trebuie să aibă o copie după actul de identitate, iar viitorii liceeni să știe media claselor V-VIII”, a declarat Loredana Mihaly, preşedintele Asociaţiei Young Roma Maramureş.
Anual, prin lege, minorităţilor din România le sunt asigurate locuri distincte în absolut toate unităţile de învăţământ de stat.
Ana Pop