Tovarăşu’ Dan Ilie Ciobotea, ştii ce-i asta: „Aţi merita să adunăm tot satul aici, să vă violeze, să vedeţi ce înseamnă un viol”? Mă-ndoiesc că ai, cu adevărat, habar.

M-am întrebat de multe ori de ce tocmai în cele mai grele şi neliniştite momente ale noastre, ale credincioşilor din ţărişoara asta declarată în majoritate ortodoxă, cel pe care ar fi trebuit să-l simţim alături poate la fel de mult ca pe Dumnezeu a fost de negăsit. M-am întrebat unde a fost Patriarhul în acele prime momente îngrozitoare în care poporul era îngenuncheat de tragedii ca-n Apuseni sau ca la Siutghiol sau ca în Muntenegru.

Mă întreb şi acum unde-i preafericitul Dan Ilie Ciobotea, cel mai credincios dintre credincioşii neamului, cel mai înţelept dintre creştini, când o comunitate întreagă e zguduită din temelii de un caz care a scos la iveală nu doar un viol de o ferocitate uluitoare, dar mai ales o problemă socială îngrijorătoare. Un caz tulburător cu o fată batjocorită până la moarte sufletească de şapte violatori, un caz care pare să fi ridicat preşul sub care a fost dosită de nişte minţi schimonosite o societate lăsată de izbelişte, o societate sărăcită voit şi cu forţa, o societate lipsită de dreptul la o educaţie sănătoasă.

Mă întreb unde-i preafericitul neamului, când o bucată din ţara pe care el ar fi trebuit s-o păstorească omeneşte, după legile Domnului, e făcută bucăţi de toţi politrucii care ne-au condus în ultimii zeci de ani? De toţi baronii plimbaţi acum de la o puşcărie la alta. De toţi miniştrii şi de toţi intelectualii din fruntea ţărişoarei, care au găsit mereu aceeaşi singură soluţie pentru acea bucată de ţară: s-o lase să moară de foame, s-o lase să se zbată în sărăcie, s-o îndobitocească voit, să scoată din ea şi ultima fărâmă de judecată lucidă, ultima fărâmă de credinţă în bine, s-o aducă în halul acela de disperare în care s-o poată controla până la ultima firimitură de pâine. Aceeaşi unică soluţie care lor, politrucilor, le-au asigurat, zeci de ani, bani, voturi şi putere.

M-am întrebat unde-i tovarăşu’ Dan Ilie Ciobotea, omul acela în carne şi oase, înfăşurat în straiele lui bătute cu aur, care ar fi trebui să ştie mai bine decât nişte părinţi, fraţi, psihologi, poliţişti, judecători, jurnalişti, experţi de toate felurile, decât noi toţi la un loc cum se alină durerile unor suflete. Cum se domoleşte o violenţă infiltrată deja prea adânc în unele minţi. Cum se aduce liniştea într-un colţ de ţară, în care ne-am înghesuit cu milioanele, de câteva zile, aruncând judecăţi corecte sau nu. Un colţ de ţară care acum, într-un moment răscolitor, ar avea nevoie să vadă calea bună. Ar avea nevoie de linişte, de alinare, de îndrumare. Ar avea nevoie să judece drept, să scape de ură, de răzbunare, de suferinţă. Ar avea nevoie, poate mai mult decât orice dreptate lumească, să-L vadă pe Dumnezeu.

Tovarăşu’ Ciobotea, dar asta ştii ce este: „Vreţi să ne băgaţi băieţii în puşcărie? Mă duc eu în locul lor. Ei sunt tineri, cum să facă puşcărie pentru aproape nimic”? Am toată credinţa că nu-nţelegi nimic din ce ascund, cu adevărat, aceste vorbe. Aceste cuvinte ale unui om pierdut în temniţa unor gânduri bolnave, acolo unde cazul copilei violate până la inconştienţă de şapte bărbaţi este privit ca „aproape nimic”.

M-am întrebat unde-i acum tovarăşu’ Dan Ilie Ciobotea, când în ţara pe care o păstoreşte mai mult în acte sunt creştini pentru care legile proprii, deformate până la absurd, sunt mai presus de cele după care ar trebui ghidat, educat şi ridicat un popor. M-am întrebat unde-i acel preafericit care ar trebui ca, măcar atunci când unii dintre noi îşi pierd sufletele, minţile, credinţele, să vină lângă noi asemeni un duh sfânt.

M-am tot întrebat unde-i tovarăşu’ Dan Ilie Ciobotea? Dar n-am găsit răspunsul. Ce am găsit, însă, a fost altceva. Au fost, în ultimele zile, nişte ştiri pe site-ul oficial al Patriarhiei, din care aflăm fie că trebuie să ne rugăm pentru ploaie, fie că este ziua de naştere a tovarăşului, fie cum şi-a sărbătorit, cu fast, ziua acelaşi tovarăş, fie despre încă o răfuială, probabil a infinita, cu „interese obscure şi necinstite”, între Biserică şi nişte jurnalişti. Răfuială din care aflăm cu subiect şi predicat de la şefii ortodoxiei româneşti cum se face corect o licitaţie pentru amenajarea mormintelor în care vom ajunge cu toţii.

Tovarăşu Ciobotea, dar asta ştii ce este: „Patriarhul Daniel s-a întânit cu premierul Victor Ponta, însoţit de vicepremierii Liviu Dragnea, Gabriel Oprea şi Daniel Constantin, precum şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu ocazia unei vizite particulare de binecuvântare” (întâlnire care a avut loc în aprilie 2014, cu puţin timp înainte de alegerile europarlamentare). Sunt bani şi putere. Sunt sigură că ştii.

Tovarăşu’ Ciobotea, dar asta ştii ce este: „Vicepremierul Liviu Dragnea a primit Ordinul „Sfinţii Martiri Brâncoveni” pentru ajutorul acordat unor biserici. La semnalul Preafericitului Daniel, preoţii i-au cântat lui Dragnea: Vrednic este!”. (evenimentul a avut loc în octombrie 2014, foarte aproape de alegerile prezidenţiale). Sunt tot bani şi putere. Aşa cum am convingerea că ştii.

Tovarăşu’ Ciobotea, dar asta ştii ce este: „Nu te teme, că Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, că Eu sunt Dumnezeul tău. Eu îţi dau tărie şi te ocrotesc şi dreapta Mea cea tare te va sprijini”. (Isaia 41:10) Sunt absolut convinsă că asta nu vrei să ştii.

Ramona Ursu