Un gater austriac care a violat o pădure virgină din Maramureș ar fi dispus să se însoare cu victima peste trei luni, ca să o poată abuza legal, numai că are ezitări la alegerea nașului.

Unii zic că ăl mai potrivit ar fi Mihalache, șeful cancelariei prezidențiale, care a întrezărit păsărica firmei încă de la botez. Alții, dimpotrivă, susțin că tata-socrul premierului ar merita o asemenea cinste, luînd în considerare jertfa personală adusă pe altarul zeiței Diana în luptele de la Băicoi.

Sincer să fiu, simt o oarecare compasiune pentru Verestoy Attila, care-i discriminat fățiș în afacerea cu pricina, ce-i spulberă mitul de bărbier al codrilor, în realitate dovedindu-se a fi doar iepurașul de serviciu al aprigilor defrișatori austrieci, care au demonstrat pe viu că rumegușul e frate cu românul.

Cu un secol în urmă, pentru chelirea munților păstoriți de Franz Josef, patronii firmei Holz Industrie Schweighofer ar fi dansat “Hora staccato” în lanțuri la Ocnele Mari, căci în catastifele drăguțului împărat fiecare fag sau frasin era numerotat în parte, ca și veverițele care țopăiau printre crengi.

S-au dus vremurile de glorie de la 1683, cînd la porțile Vienei românii au inventat catering-ul, atît domnitorul Țării Românești, cît și cel al Moldovei aprovizionîndu-i contra cost pe otomani cu seu de vacă și pastramă de berbec, de unde și expresia “turcul plătește”.

Entuziasmați de opereta „Lăsați-mă să cînt”, cu nea Nicu în rolul principal pe scena de la Tîrgoviște, strănepoții lui Richard Strauss ne-au întors vizita, asediind fără milă buzunarele ospitaliere ale politicienilor români.

Loviți cu leuca, ne-am strofocat să refacem Imperiul Habsburgic, lărgindu-i granițele pînă la țărmul Mării Negre, tot îmbiindu-i pe mirii austrieci să se cunune cu sondele și cu băncile mioritice.

Bine că le-am pus acum și pădurile sub pirostrei și, dacă întru desăvîrșirea lucrării le-am oferi și puținul pămînt ce ne-a mai rămas, chiar c-am locui ca stîlpnicii, în vîrful parilor de telegraf.

La un congres al Partidului din perioada realismului socialist, reprezentantul „naționalităților conlocuitoare”, prozatorul Asztalos István, dorind să sintetizeze diversitatea culturală din patria noastră a declarat: “La noi fiecare peserică chintă pe limba ei: peserica românească chintă in românește, peserica nemțească in nemțește, peserica maghiară in ungurește. Aici, în Romunia, ne simțim ca in codru!”.

Geaba am rîs noi atunci, fiindcă s-a dovedit că sărmanu’ avea dreptate.
Mircea Dinescu