Purtată pe braţe ca o zeiţă a dreptăţii chiar de preşedinte, de ambasade şi de agenţii sub acoperire din presă, DNA şi-a luat nasul la purtare şi vrea să fie acum recunoscută ca Putere judecătorească, alături de celelalte două: cea legislativă (Parlamentul) şi cea executivă (Guvernul). Dorinţă ilegală şi total neconstituţională!

Şi asta pentru că toţi procurorii fac parte din ceea ce se numeşte autoritate publică, subordonată ministrului Justiţiei. Puterea judecătorească recunoscută de Constituţie este formată doar din judecătorii înregistraţi la instanţele de judecată, de la Judecătorii până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Atât şi nimic mai mult! Orice extindere a acestui cadru reprezintă un abuz şi încălcarea Constituţiei. Primul care trebuia să se ferească de astfel de afirmaţii populiste, cum că decizia Parlamentului de a vota pentru arestarea unui deputat sau senator ar fi un atac la adresa Justiţiei, este preşedintele, el putând contabiliza în acest fel o primă încălcare a Constituţiei, ceea ce, după cum se ştie, poate să ducă la suspendare! Cum poate fi un atac la Justiţie o acţiune a Parlamentului care este prevăzută în Constituţie? Ca să nu mai spunem că tot în Constituţie se prevede nulitatea votului imperativ!

Să lămurim însă această chestiune care pare pentru unii o adevărată piatră filosofală, deşi lucrurile sunt cum nu se poate de simple. Aproape nici unul dintre toţi juriştii şi gazetarii de investigaţie care se perindă pe ecranele televiziunilor nu a sesizat acest aspect extrem de grav care subminează statul de drept şi chiar democraţia din România.

Demonstraţia este dată chiar de către procurorii DNA, conduşi de Laura Codruţa Kovesi. În dosarul Microsoft, aceştia şi-au permis cu de la sine putere să scoată de sub urmărirea penală patru persoane, numite generic Lotul Pescariu, asupra cărora planează suspiciunea comiterii unor infracţiuni grave. Aşa cum rezultă din comunicatele oficiale din partea DNA, cei patru au fost scoşi de sub urmărirea penală nu pentru că din cercetare ar fi rezultat neimplicarea lor în comiterea infracţiunilor, ci pentru că, spun ei, aşa prevede noul Cod Penal.

Mulţi comentatori au pus botul, cum se zice, şi repetă această enormitate ori de câte ori se deschide acest subiect, constatând, pe bună dreptate, că, dacă lucrurile ar sta în acest fel, orice infractor, după comiterea unei infracţiuni, îl „toarnă” pe complice şi, nu numai că ar scăpa nepedepsit, dar ar rămâne şi cu banii rezultaţi din infracţiune! Ei, cum spune cronicarul, aiasta nu se poate, căci atunci toată filosofia dreptului pe care este construit orice sistem de justiţie ar fi pulverizată!

Procurorii DNA, care, deşi au constatat că sunt indicii şi probe temeinice că Lotul Dinu Pescariu a comis infracţiunile din dosarul Microsoft, au dat NUP celor patru, ceea ce înseamnă că AU DAT DEJA SENTINŢE JUDECĂTOREŞTI, ceea ce nu s-a mai întâlnit nicăieri pe pământ! Oricât ar fi de lăudaţi, procurorii nu fac altceva decât SĂ ANCHETEZE un dosar, nicidecum să dea sentinţe, acest privilegiu revenind exclusiv judecătorului! Singurul lucru care este prevăzut în atribuţiile procurorului este să facă propuneri CĂTRE INSTANŢĂ şi numai aceasta poate să decidă arestarea, condamnarea sau achitarea unui inculpat!

Cu alte cuvinte, când procurorii i-au convins pe inculpaţii din Lotul Dinu Pescariu să-şi recunoască faptele şi să dezvăluie numele tuturor celor implicaţi, singurul lucru legal pe care-l puteau face era să încheie Rechizitoriul şi să-i trimită pe toţi în judecată, solicitând instanţei aplicarea reducerii pedepsei sau chiar exonerarea de responsabilitate penală! Instanţa este cea care decide dacă sunt întrunite condiţiile şi numai aceasta poate să hotărască prin sentinţă asupra condamnării sau achitării acestora!

Şi lucrurile nu se opresc aici. În procese de acest fel, se pune şi problema prejudiciului provocat de cei care au comis infracţiunile respective. Tot prin sentinţă judecătorească se dispune şi modul în care acesta va fi recuperat. El nu poate să dispară doar pentru că procurorul este mulţumit de turnătoriile unui infractor, căci atunci se pune problema dacă nu cumva NUP-ul decis de el are în spate şi alte interese sau înţelegeri ce pot uşor să îmbrace haina penală pentru procuror! Vă daţi seama ce se întâmplă dacă cel care a luat NUP-ul va declara peste un timp că i-a dat nu ştiu ce sumă procurorului pentru a-l scăpa de puşcărie prin acel NUP? Cu alte cuvinte, chiar pentru protecţia procurorului, o astfel de decizie trebuie lăsată în seama instanţelor judecătoreşti!

Mai apare o întrebare fundamentală: ce se întâmplă cu acest prejudiciu la sfârşitul procesului, când instanţa va constata o valoare care include şi suma de care au fost iertaţi cei scoşi de procurori prin acel NUP ilegal? Poate el să fie recuperat doar de la cei care au rămas să fie condamnaţi? Evident că nu, întrucât, după cum ştiu bine specialiştii în drept, răspunderea penală este individuală, deci nu poate fi condamnată o persoană pentru faptele comise de altcineva! Or, recuperarea prejudiciului face parte din dispozitivul sentinţei judecătoreşti, care nu poate să-i pună în cârcă unui condamnat un prejudiciu care a fost dovedit că a fost produs de o altă persoană!

În aceste condiţii, este dispus procurorul care a dat NUP Lotului Dinu Pescariu să răspundă pentru că i-a scăpat de pedeapsă pe cei despre care ştia că au comis o infracţiune? Căci el are dreptul să-i scoată de sub urmărirea penală doar pe cei despre care are indicii că nu au legătură cu o infracţiune, nicidecum pe cei despre chiar el a constatat că există suspiciuni rezonabile că au comis acele infracţiuni! Este procurorul dispus să acopere din banii şi averea familiei sale prejudiciul cu care au plecat acasă suspecţii scăpaţi de el prin acel NUP? Dacă îşi asumă astfel de riscuri, e treaba lui, numai că NUP-ul dat numai de dragul de a fi şi el egal cu judecătorul s-ar putea să-l coste chiar şi libertatea!

Oricum, CCR trebuie să se pronunţe urgent asupra neconstituţionalităţii acelui articol din Codul penal prin care procurorul se poate substitui instanţei de judecată, astfel încât să nu mai existe confuzii generate de interpretări fanteziste.

Ion Spânu