Ce repede a apărut un raport al Corpului de control al prim-ministrului spre a fi înaintat DNA! Parcă stătea ascuns sub masa premierului şi de îndată ce acesta a simţit că îi tremură fundul şi ar putea să o încurce, pac, raportul a ţâşnit spre DNA, spre televiziuni şi ziare.
Pădurile României, codrii naţiei, aurul verde, locurile comune (îndărătul cărora s-au ascuns toţi bandiţii de pădurari, premierii, vânzători de lemn şi politicieni preocupaţi să cânte poporului o melodie duioasă, pe care să poată fura în linişte) au invadat televiziunile şi discursurile.
Nici Klaus Johannis nu s-a lăsat mai prejos. Când murea de grija adoptării Legii Big Brother (exact ca George Maior cel gonflat de SRI şi trimis să reprezinte diaspora românească de peste Ocean în faţa autorităţilor americane), pe neaşteptate, preşedintele ne-a anunţat că exploatarea pădurilor va fi pe agenda următoarei şedinţe a CSAT. Ce să spun!? Ne-a dat o îngheţată de mentă.
Până ieri, preşedintele nu avea un asemenea subiect nici când se plimba cu bicicleta spre Dumbravă, şi nici acum, când a promis că preia problemele arzătoare ale României. Legea Big Brother îl preocupa mai mult pe dânsul, ca să raporteze că şi-a îndeplinit misiunea, nu devalizarea pădurilor României şi excesele intolerabile ale celor de la Holzindustrie. În fapt, nici pe el şi nici pe Victor Ponta nu-i preocupă decât liniştea în exercitarea puterii. Să fim cuminţi, să nu deranjăm şi să terminăm ziua la ora 16 fix.
Ce s-a petrecut între timp, care să-i facă să sară din pacea lor regală? Tinerimea română a ieşit în stradă. Sătulă de boieria conducătorilor şi de liniştea lor, a iniţiat mitinguri în marile oraşe ale ţării, a chemat alături ţărani şi reprezentanţi ai societăţii civile şi au început cu toţii să le strige lozinci batjocoritoate (eu zic că meritau inclusiv unele mai porcoase).
Ani de zile, iar preşedintele luni bune, au stat cu toţii nepăsători în faţa unui proces de distrugere a naturii din România. Şi de îndată ce şi-au dat seama că lucrurile au ajuns prea departe, spre deosebire de nepăsarea lor care nu se depărtează de scaunele pe care le ocupă, au luat poziţie şi au lansat promisiuni. Dintr-odată îi doare, au devenit mari patrioţi, mari apărători ai legii, mari iubitori ai pădurilor şi ai munţilor.
Povestea pădurilor şi a abuzurilor făcute în special de austriecii de la Holzindustrie nu e nouă. Ţine de ani şi ani. Am auzit proteste, emisiuni, înjurături şi câte şi mai câte pe seama dezmăţului comis de ei. Din păcate nu deţinem detaliile subterane ale unei operaţiuni care termină pădurile ţării noastre şi protejează ultima cracă de gârbovină din Austria. Sigur operaţiunea are ceva necurat. Necurat austriac, necurat austriaco-germano-român sau necurat european.
Asta pentru că, în ciuda tuturor semnalelor, nici un guvern n-a mişcat nimic, nici un parchet, nici sub Daniel Morar, nici sub Codruţa Kovesi, nu a cercetat fenomenul. Parcă lemnul ar fi mers şi la DNA, şi la Ministerul Justiţiei, şi la Cotroceni. Emisiunile, reportajele şi camioanele gemând de buşteni au trecut ca fluturii pe lângă poliţai, procurori, autorităţi şi miniştri. Numai acum, când lumea s-a adunat în stradă şi în parcuri, iubiţii noştri s-au speriat. Aşa cum s-a speriat Traian Băsescu când mureşenii şi bucureştenii au ieşit în stradă să-l apere pe Raed Arafat, când s-au mobilizat în stradă să-l dea jos pe Mihai Răzvan Ungureanu. Sau atunci când au asaltat ambasadele ca să îşi revendice dreptul la vot.
Apărarea pădurilor din România este un test pentru politicieni şi pentru populaţie. Când oamenii îşi apără drepturile sau valorile acestui loc şi protestează, politicienii români, indiferent de partid, de bandă sau de gaşcă, dau fuga la microfon şi zic repede:
– Şi noi, şi noi!
Altfel ne călăresc, ne dispreţuiesc şi ne mint.
Cornel Nistorescu
