Mai zilele trecute, un ins cu o tufă de păr alb agăţată sub bărbie şi cu o burtă scoasă nepoliticos la înaintare a făcut serioase eforturi să încropească un soi de declaraţie politică. Respectivul lăcătuş subacvatic icnea din toate încheieturile trupului său pachidermic un soi de propoziţii dezacordate şi nepotrivite la acorduri, spunând că PMP este partidul creat sub acoperire de Traian Băsescu. Şi că, la următoarele alegeri din 2016, respectiva adunătură politică va desemna cel mai bun premier posibil pentru România.
Bietul Onaca zâmbea şi trăgea cu barba şi cu coada ochiului într-un fel de strâmbătură grosolană a complicitate şmecherească, în aşa fel încât să înţelegem că este vorba de Traian Băsescu. Sceneta aceasta proastă a atras atenţia mai mult prin grotescul ei decât prin informaţia pe care încerca să o lanseze. De bună seamă că bietul Onaca n-a visat urât şi nu s-a trezit cu partitura actoricească gata de interpretat. În viaţa sa n-a avut asemenea iniţiative chinuitoare, el simţindu-se cu mult mai bine sub apă şi împachetat în costume cauciucate sau metalice.
Ce l-a apucat pe scafandrul politic să facă declaraţii publice, el rezumându-se mai ales la rolul de om de casă, de cărăuş şi de însoţitor? Rămas între cei de pe urmă fideli ai preşedintelui, Onaca a fost împins să anunţe marea veste. Că Traian Băsescu nu doar că nu îşi ţine gura şi că nu renunţă la apariţiile sale televizate, dar şi emite pretenţii în viitorul politic al ţării noastre. Tentativa de comunicare a izbutit pe deplin. Chinurile lui Onaca semănau ca gemetele hipopotamului sforţat să anunţe timpul probabil. Avea un haz nebun şi asta m-a făcut să urmăresc până la sfârşit încercarea sa transpirată de a ne spune că Traian Băsescu nu se lasă. Nu se retrage şi nici nu-şi ţine gura! N-o lasă nici pe Elena Udrea, nu renunţă nici la jocul politic şi nici nu este dispus să accepte distrugerea unor instituţii publice. Clar ca bună ziua!
Chiar transmis de un elefant sau de un hipopotam, războiul anunţat ca într-un desen animat rămâne în esenţă tot un anunţ de groază. Mesajul este cât se poate de clar. Urmează tot un război. Continuă cel din ultimii 10 ani. Cu alte cuvinte, România nu va avea pace să construiască nici un alt mod de a face politică, nici alţi politicieni, nici să impună un alt soi de comportament public. Traian Băsescu va încerca să ţină România în logica Băsescu, în şmecheria Băsescu, în tupeul, în rapiditatea şi seninătatea de a minţi lucruri abia spuse, în subiectivismul grosolan al lui Traian Băsescu, în circul hăhăit de tip Băsescu şi în dexteritatea de a demonstra orice chiar dacă este evident nefolositor sau periculos pentru toţi românii.
Ce facem? Mergem mai departe în stilul Băsescu? Sau trecem la un alt mod de a face politică, după cum ne-a promis Klaus Johannis? Partidele politice şi preşedintele României ar trebui să lămurească această dilemă. Deocamdată nici partidele, nici preşedintele nu par a se distanţa net de modul de a face politică al fostului preşedinte. Klaus Johannis încă întârzie să ia distanţă de Traian Băsescu şi de oamenii impuşi de acesta prin instituţiile cheie ale statului. Doar schimbarea directorului SRI este prea puţin. Stilul Băsescu înseamnă decizii luate cu naşul în suflet şi cu mâna pe portofel prin tot felul de instituţii. De la SRI la Înalta Curte, de la Parchete la Poliţie, de la mass-media la ministere şi în Parlament.
Cum poate fi oprit Traian Băsescu în încercarea sa de a influenţa jocul politic? Trebuie spus că apetitul său pentru politică vine şi dintr-o nevoie cumplită de a evita un decont dramatic al aberaţiilor comise în cei zece ani. Operaţiunea arată simplu. Câteva dintre dosarele sale cele mai grosolane ar trebui repuse pe tapet şi cercetate până la capăt. Fostul preşedinte al României este acum un simplu cetăţean român şi trebuie să dea socoteală pentru orice încălcare a legii comisă în timpul mandatului sau în afara lui. Pentru ca un asemenea lucru să se petreacă este necesară o operaţiune prealabilă.
Mă refer la despăducherea tuturor instituţiilor statului în care Traian Băsescu şi-a plantat cu migală adepţii, şantajabilii, îndatoraţii şi discipolii. Instituţiile cheie ale statului de drept (atât de invocat de toată lumea şi călcat în picioare de fiecare în parte) sunt pline de oameni plantaţi de fostul preşedinte. Din acest punct de vedere, Traian Băsescu poate fi socotit un mare artist. A imaginat toate traseele pe care le pot urma toate infracţiunile posibile şi imposibile şi, cu grija unui jucător de şah, a populat poziţiile cheie, de decizie sau de validare a unei decizii, cu oameni care îl ascultă şi îi sunt datori. Numiţii de Traian Băsescu, toţi aduşi în numele unei modernizări sau al unei iluzorii asanări a instituţiilor statului, îi sunt datori şi reprezintă stilul Băsescu.
Ce mai tura-vura! Klaus Johannis nu poate încerca un alt mod de a face politică folosindu-se de aceiaşi oameni instrumentaţi de Traian Băsescu. De altfel, din chiar poziţionarea sa faţă de oamenii lui Traian Băsescu rezultă un alt mod de a face politică. Dacă preşedintele Johannis nu-i schimbă, vom avea un regim Traian Băsescu ceva mai tăcut. Şi nimic mai mult.
Dacă România şi românii nu-l opresc pe Traian Băsescu, ci, dimpotrivă, îl încurajează, ne-am ars. Vom fi ce-am fost. Şi mai rău decât atât!
Cornel Nistorescu
