Vă șochează? N-ar trebui. Vă revoltă? Este bine. Înseamnă că încă mai credeți în ceva. Vă întrebați cum de a fost posibil? Simplu. El este ea și ea este el. Vă sperie? Perfect. Niciodată în România nu mai are voie să se întâmple așa ceva.

Cartea Adrianei Săftoiu este despre un om pierdut în propriul Eu conducând un sistem de putere din vârful piramidei statului român. Este despre un delir mistic, despre bani, influență, ipocrizie, hoție și preacurvie. Este despre vulnerabilitate omenească și despre siguranță națională. Este despre o fată bine plasată și despre un om ales și reales de un popor care l-a trimis să fie bărbat de stat. Oare a și fost?

Vi se pare că descompus, recompus, despicat și explicat are respect față de ceva și are, mai presus de toate, față de voi deferență? L-ați văzut toți cum a confundat mereu o femeie cu o țară. Și n-ați crezut că poate fi atât de grav. Odată cu fata și-a luat cu bună știință în cârcă și-un grup ocult și ilegitim de borfași transpartinici care au traficat, jefuit și prădat tot ce le-a stat în cale. Și i-a târât după el un deceniu. Nu știa? Nu i-a păsat foarte tare. A zis că-i merge, că trece, că scapă. Asta fac oamenii care nu cred în nimic. Nu respectă nimic. Asemenea sisteme nu au încredere decât în ascunsa ierarhie a lor.

Au trădat și au dezonorat. Au avut un tupeu încremenitor. Au sfidat, au fost cinici, nerușinați, au umilit și au împroșcat. Au jignit și au disprețuit. Constanta politicii subterane de stat a fost să-i îmbogățească numai pe-ai lor și să-și facă exclusiv jocurile. În ecuația asta unde s-a regăsit poporul lui?

Vă surprinde că deschizătorul Justiției a ajuns ideologul penalilor și vrea să schimbe și legi pentru asta? Uitați-vă cine-i stătea cu fundul pe birou și câte turme de infractori îi atârnă acum în urmă ca o dâră.

Vă nedumerește că democratul n-a crezut nici în condamnarea comunismului? Am mai auzit de la singura cinstită „bună pentru România” că Nicolae Ceaușescu n-a fost chiar atât de rău.

Vă minunați că omul care a adus scutul antirachetă în România îi înjură și pe americani? Gândiți-vă că nici măcar în Palatul Cotroceni, la mesajul lui Joe Biden pentru toți românii, n-a fost primit nimeni din partidul onestei lui. Oare de ce?

Vă uimește că, aproape patologic, detesta tot ce înseamnă presă și n-a crezut niciodată în libertatea cuvântului? Priviți câți corupți și șpăgari de-ai lor înjură turbați și în neștire. O hoardă infracțională care și-a pierdut busola și se teme că va fi prinsă.
Au crezut mereu că pot cumpăra la kilogram conștiințe. N-au reușit. Urăsc din măruntaiele lor absolut tot ce nu pot controla. Așa sunt ei, așa e firea lor. Așa gândesc cam toți.

De câte ori l-ați auzit vorbind în ultimele șase luni despre oameni, despre voi, despre țară, despre problemele ei adevărate, despre poporul care l-a onorat să-i fie de două ori Președinte? V-a mulțumit acum, la sfârșit? Niciodată. Nici nu s-a gândit la voi. Altă preocupare n-are în viață decât să turuie continuu de ea, de el, de toți pușcăriabilii lor.

Merita să fie ce-a fost? Alte opțiuni nu erau. Asta am avut mai bun ca națiune, popor și cetățeni. Ceea ce spune multe și despre noi. A fost oricum preferabil lui Năstase și Geoană. Are o inteligență nativă și a avut sclipiri politice și viziune. Măcar a ținut țara pe drumul drept și a pus Justiția pe șine. Dar, vai, ce preț a trebuit plătit.

S-a detonat cu toată puterea la sfârșit pentru că de fapt și-a dat arama pe față. Acum, la final, vedeți că în oglindă este reflexia milimetrică din cartea Adrianei Săftoiu, umbra începuturilor și a genezei. Acum poate înțelegeți de ce-a sfârșit într-un asemenea hal.
În străfundurile lor, undeva, acolo, nu le curge nimic prin sinapse cu valoare de credință. La ei cu totul altceva găsește teren fertil. Ceva ce i-a făcut mereu incompatibili pe oamenii cinstiți și onești cu dubioasa lume a lor.

Este bine că acum nu se mai poate piti nimeni de nimic. Mizeria care vă răzvrătește și vă stânjenește a izbucnit în toată splendoarea. Este bine că vedem și oamenii mari, și oamenii mici, și vitejii, și lașii dar și oamenii care, cu orice preț, indiferent cât au înghițit, au rezistat. Pentru că au crezut în ceva cu adevărat. Iar cartea Adrianei Săftoiu ne mai spune și că ne putem face bine. Dacă vrem. Și dacă nu mai este permis așa ceva.

Dacă a greșit, să plătească. Parcă vreo 10 ani a țipat că nimeni nu trebuie să fie deasupra legii. Acum va trebui să învețe diferența de la vorbă la faptă, va trebui să înceapă să creadă. Până și-n Legea Sfântă zice că dacă ai desfrânat, ai corupt, ai furat, ai poftit, ai mințit, ți-ai făcut chip cioplit și ai ucis- de data asta, milioane de speranțe- tot vei achita factura.

Aici sau Dincolo. Mereu.
Un om fără frică de Dumnezeu s-a sinucis într-un decolteu.

Sorina Matei