România are șapte servicii de informații, dacă între timp nu s-a mai înființat vreunul. Că de comasarea lor nici nu poate fi vorba. Se cunosc reacțiile apărute după ce un politician a propus reducerea lor prin comasare. Imediat după evenimentele din 1989 ne-am umplut de servicii, de parcă am fi fost o superputere de care depinde echilibrul pe mapamond.

Pe lângă serviciile tradiționale, SRI și SIE, au mai apărut spioni în armată, poliție, transmisiuni și dracul mai știe pe unde. Au apărut și au rămas pentru că aceste instituții sunt populate cu angajați care primesc lunar câte 7-12 salarii medii pe economie, motiv pentru care mi se pare normal să lupte pentru menținerea locurilor de muncă, ba, dacă se poate, chiar să sporească numărul acestora.

Mai avem poliție, procuratură, tribunale, toate având ca obiect principal de activitate asigurarea siguranței statului. Cu toate acestea, în 25 de ani, întreaga Românie a fost furată, vândută, răpusă și pusă pe butuci. Cu foarte mici excepții, unitățile și platformele industriale existente în fiecare așezare urbană mai răsărită au dispărut pur și simplu, terenurile agricole și forestiere retrocedate depășesc de vreo trei ori suprafața țării, iar orașele Transilvaniei au rămas fără principalele imobile, date moștenitorilor evrei, maghiari și germani, chiar dacă Statul Român a despăgubit în timp proprietarii inițiali.

Nici un om cu scaun la cap nu poate să priceapă cum s-a putut fura atâta, fără ca instituțiile plătite să păzească avuția țării să sesizeze organele de cercetare penală, guvernul, președinția sau pe oricine ar fi dorit. Oare dacă la prima furăciune consistentă cei vinovați ar fi fost trași la răspundere și pedepsiți conform legii, jaful ar fi continuat, s-ar fi instituționalizat?

Greu de crezut, pentru că vedem în aceste zile cât de frică și groază le este unora dintre hoții și corupții de vază, de beciurile poliției sau de răceala închisorii. Dar niciunul dintre serviciile noastre de informații n-a făcut nimic, dimpotrivă, vorba unui coleg de breaslă, înclin să cred că o parte dintre angajații plătiți boierește au ținut de șase celor care furau vârtos agoniseala poporului și bogățiile naturale ale nației. La fel cum nu mă poate împiedica nimic să presupun că o parte dintre furturi s-au făcut sub protecția lor, adică au colaborat și fraternizat cu prădătorii. Cu siguranță că dacă hoții n-ar fi pactizat cu paznicii, hoția și corupția n-ar fi putut ajunge la asemenea dimensiune, dovada cea mai concludentă fiind trimiterea în judecată și condamnarea unei cohorte formată din polițiști, procurori, judecători, miniștri, secretari de stat și mulți alții.

La construcția cărui stat de drept au vegheat serviciile noastre speciale, atâta vreme cât printre infractori se află premierul României (unul, deocamdată), o pleiadă de miniștri, șefa DIICOT, șefi ai inspectoratelor de poliție sau un judecător al Curții Constituționale? Există un serviciu specializat în supravegherea celor care fac parte din structurile pomenite. De ce n-au fost sesizate instituțiile penale după primul pas greșit făcut de viitorii infractori?

Ultima perioadă a fost marcată de avalanșa arestărilor preventive, unele de-a dreptul spectaculoase. În prima fază am crezut, ca orice român de bună cuviință, că procurorii au dovezi irefutabile asupra suspecților, ca atare nu lipsește decât un pas mărunt până la trimiterea în judecată și, fără îndoială, condamnarea lor pe bandă rulantă. Apoi, după dezmeticire, am constatat că probele constau de fapt în tot felul de stenograme rezultate din interceptarea convorbirilor telefonice. Au prins un capăt de ață, după care au trecut la reținerea și arestarea preventivă a făptașilor. Apoi a urmat presiunea și negocierea cu infractorii. Ca să scape de arest (sper pe moment), infractorii au dat pe goarnă tot ce știau despre cei indicați de anchetatori. Ba uneori, să scape mai repede din arest, au făcut exces de zel.

Sigur că nu mă interesează metodele prin care hoții, bandiții și corupții sunt dovediți. Important este să primească binemeritata pedeapsă și să ajungă acolo unde le este locul. Dar dacă la asta se rezumă finalizarea unui dosar penal, atunci dați-mi voie să mă întreb unde-i munca polițiștilor, procurorilor, a serviciilor speciale?

Majoritatea faptelor pentru care noul lot de infractori arestați sau cercetați s-au petrecut în urmă cu câțiva ani. Aproape toate au fost prezentate de-a lungul timpului în presă, astfel că cetățenii au fost informați despre ele. Pentru cunoscători întrebarea era când vor fi trași la răspundere făptuitorii, nicidecum care dintre ei. Singura scuză plauzibilă ar fi că regimul politic din perioada respectivă n-a permis declanșarea și finalizarea acțiunilor în justiție. Nu vreau să intru în amănunte, convins fiind că fiecare regim politic își apără hoții și bandiții.

Dar asta nu scuză cu nimic superficialitatea cu care au fost tratate marile fărădelegi ce au afectat siguranța nației. Nimeni nu i-a împiedicat pe anchetatori să adune probe concrete, dovezi imbatabile, astfel ca acum, când a venit vremea tragerii la răspundere a autorilor, totul se meargă strună. Dar n-au făcut nimic, iar azi recurg la tot felul de șiretlicuri și presiuni pentru ca Pinalti, Cocoșeii, Udroaica sau Împăratul să-i dea pe goarnă pe ceilalți.

Păcat. Din banii amărăștenilor nevoiți să strângă cureaua, s-au plătit salariile babane  ale celor care trebuiau să ne păzească și să ne apere de hoți. Altfel spus, am fost păcăliți și mințiți cu nerușinare. Și asta nu se poate uita atât de ușor.

Grigore Ciascai