O parte a puterii nevăzute îl aleargă pe Victor Ponta în jurul rotulei. Îl obligă să sară peste propriile-i ligamente și să se afunde în rămășițele unui vis politic de tinerețe, care acum trei ani promitea două decenii “la nivel înalt”. Toată lumea fuge tare într-o cursă contrară sensului național și nimeni nu pare să obosească. Urmăritori și urmărit aleargă cu îndârjire, având deplina înțelegere a faptului că, la finiș, așteaptă o singură dubă.

Nu e o surpriză, face parte din felul românesc în care se împarte puterea. Niciodată doar democratic, întotdeauna comisionată de structuri. Structurile sunt, pe lângă zăcămintele minerale și intenția de furt, cele mai trainice prezențe de pe teritoriul țării noastre.

România nouă, în ansamblul ei, șchioapătă mai rău ca premierul. De un sfert de secol își târăște prin istorie picioarele de care trei generații de politicieni au agățat bile. În afara populației care, în felul ei, trudește, nimeni nu a ajutat această țară să se ridice și să meargă folosindu-și cârjele primite din Occident.

E Ponta un premier prost? După cifrele economiei, după valul de măsuri fiscale și sociale, răspunsul este nu. Ar putea fi spânzurat pentru dezastrul din infrastructură și investiții, e adevărat, dar când au fost autostrăzile și viziunea criterii pentru o guvernare românească bună? Niciodată. Iar Ponta, deșertat într-un Microsoft Excel, e unul dintre cei mai numerici premieri. Pus la perete pentru fotografia de suspect alături de restul colegilor săi de istorie, lângă Boc, Stolojan sau nea Nicu Văcăroiu, Ponta trece neobservat.

Dar lupta pentru putere se dă în altă logică. Nu guvernarea e avută în vedere, ci puterea în sine. Victor Ponta a primit-o în condiții lipsite de merit, iar acum trebuie s-o dea înapoi. A ajuns în vârful unei piramide fiind recomandat de vulnerabilitățile lui, asupra cărora sistemul a avut monopol.

Sistemul are în arendă multe mijloace democratice în care a injectat câte puțin din virusul său, așa că, acum, asupra lui Ponta se revarsă, cu o sinceritate acceptabilă, presiuni politice, mediatice și judiciare la comandă.

În ochii goi ai generalului Oprea se întrevede spaima de mărirea pe care și-o dorește. Din vocea anumitor jurnaliști “de dreapta” răzbate așteptarea îngrijorată a sacoșei. La fiecare înfierare a coruptului Ponta, din discursul liberalilor scapă o notă înfricoșată de déjà-vu.

În spatele tuturor stă o formă de teroare – mică, mare, mijlocie –, după cât s-a învrednicit victima să se muleze pe cererea sistemului. Trompetele cântă mai gros sau mai subțire, trupele tropăie mai lin sau mai apăsat. Ecuația transferului de putere decurge din inegalitatea administrării ei.

Azi e sub asediu Ponta. Ieri au fost mulți. Băsescu și, dacă mai țineți minte, Constantinescu au trecut prin tratament. Când se enervează, băieții invizibili apasă pe butoane.

Nu e o confruntare a binelui cu răul, ci un schimb de unelte. Uneori e mai fin, alteori mai grosolan. Atunci ni se spune că traversăm o criză politică.

Doru Bușcu, catavencii.ro