Îl urmăresc pe Guvernator de 18 ani. Mi-a plăcut întotdeauna stilul său, de Moromete. Banca Națională a României a fost întotdeauna o pepinieră de economiști, unii geniali, precum Lazea, alții mai degrabă tocilari precum profesorul Daniel Dăianu, un om foarte rupt de realitate. Doi oameni mi-au atras atenția în mod particular în această perioadă – Mugur Isărescu și Cristi Popa, fostul său viceguvernator.
Minți briliante în materie de economie, amândoi aveau o chestie, un fel de atingere a realității care nu le permitea să bată câmpii în monetarism cum face Daniel Dăianu sau să se piardă în dimensiunea matematică, abstractă și mult prea infinită pe care economia, de multe ori, dă impresia că o are. Cum eu nu sunt un economist de profesie ci doar un comunicator (un jurnalist) destul de autodidact în materie de economie, am trăit acești ani urmărind opinii, politici aplicate și neaplicate, idei, poziții, reveniri… Când spun că am început să mă îndoiesc de Isărescu nu mă refer la buna credință a Guvernatorului (personalitatea sa are și o astfel de dimenisiune, rară la acest nivel de putere și influență) nu mă refer nici la judecățile de valoare ale Guvernatorului (care probabil vor deveni și mai valoroase o dată cu înaintarea în vârstă a lui Isărescu) dar am început să am dubii în legătură cu oportunitatea lor. Așa cum vă spuneam într-un articol precedent, Mugur Isărescu și-a dat deja acordul pe Codul Fiscal, dar s-a răzgândit subit după epopeea grecească din această vară.
De data asta Ponta spune adevărul, dar vai, săracul Ponta, a mințit de atâtea ori încât nimeni nu îl mai crede acum. Intervenția de săptămâna trecută, cea în care Isărescu desființează literalmente Codul Fiscal, arată că Isărescu crede că ceva mult mai important și mai periculos planează asupra țării noastre și că, deși inițial Isărescu a fost de acord, acum nu mai este, pentru că pur și simplu noul Cod Fiscal nu mai este oportun. Cu adevărat mișto e faptul că Isărescu confirmă practic ipotezele mele anterioare, de fapt tot eu pe acest site am și emis opinia că “salvarea grecilor cu capital grecesc din România este cheia bătăliei pentru noul cod fiscal“. Acum, a mai apărut o ipoteză, una nașpa rău, cum că se pregătește un plan de scoatere/ieșire din UE a țărilor care nu îndeplinesc unele criterii și poate de aici și spaima lui Isărescu de a face Codul Fiscal pilaf.
După cum vedeți, încerc să fac o imagine in reflexia unor cioburi, am fost plecat două săptămâni din țară și încerc să ghicesc (ceea ce de obicei nu fac, chiar dacă las impresia că fac) ce a dus la așa o bulversare… Indiferent care sunt motivele lui Isărescu, indiferent cum s-au acuplat diferitele tabere politice (care de regulă nu înțeleg mai nimic) pe problema Codului Fiscal, în rândurile următoare o să îmi asum dificila sarcină de a combate cu argumente devastatorul atac pe care Mugur Isărescu l-a susținut împotriva Codului Fiscal. Asta pentru că am sentimentul că nimeni altcineva nu are de gând sau nu poate să o facă.
Cheia problemei pare a fi deficitul bugetar. De fapt nu este, dar hai să stăm pe ea. Nimeni nu știe exact care va fi impactul reducerii TVA la alimente (BNR vede conturile trezoreriei și Isărescu știe totuși unele lucruri înaintea muritorilor de rând) dar ceea ce vedem în acest an este un excedent de 0,6% din PIB (deci un mld de euro pe prima jumătate a anului) în condiții de reducere a CAS cu cinci puncte procentuale. Pentru prima dată în cei 18 ani de când predicăm (de la școala BNR citire) liberalizarea economiei prin reducerea de taxe avem o confirmare, și încă una solidă, că reducerea de taxe crește veniturile la buget prin stimularea economiei. De mai bine de jumătate de an România reduce taxe și, în condiții de creștere ușoară a cheltuielilor, excedentul bugetar crește.
Parcă visăm și nu ne credem ochilor ce visăm. Sigur Isărescu nu crede, dar execuția bugetară îl contrazice. Bineînțeles că politica de stimulare fiscală prin reducerea de taxe într-o perioadă de creștere este prociclică, dar la noi vorbim acum despre o reformare fundamentală a economiei. Nu creșterea economică este efectul principal al noului Cod Fiscal, ci reducerea evaziunii, o chestiune care două decenii a fost la fel de neverosimilă ca și lupta anticorupție. Acum se întâmplă! Reducerea TVA este necesară în primul rând pentru formarea unor bune practici în economie și, dacă nu s-a putut altcândva, e bine și acum. Oricând e bine. Isărescu e prea bătrân ca să mai creadă în minuni, ok, dar problema bătrânilor este că nu recunosc minunile nici atunci când ele chiar se petrec.
Deci nu creșterea economică din 2016 e importantă ci creșterea gradului de conformare voluntară pentru cine știe cât timp România va putea fi o țară civilizată din punct de vedere fiscal. Asta nu se face doar cu campanii dure ale ANAF. Reducerea taxelor e un must! Iar Isărescu nu pare să o priceapă, sau nu crede în ea, sau pur și simplu s-a obișnuit cu o Românie medievală din punct de vedere fiscal, încât nu poate înțelege un pas înainte pe care el însuși l-a predicat și l-a aplicat atunci când era premier.
Așa, și cine spunea anul trecut că decât investiții proaste, mai bine statul economisește banii? Mai țineți minte? A fost prima ruptură majoră între ceea ce predic eu și ceea ce susține Dumnezeul economiei noastre, Mugur Isărescu. Problema este că guvernul ăsta nu e în stare de investiții și punct. S-a lămurit problema. Da, face excedente căci nu e în stare să facă autostrăzi… Așa și? Mai departe cum procedăm? Nu e normal să reducă taxele ca să permită și, de fapt să atragă investiții private? Nici nu vă imaginați ce motor uriaș va fi reducerea aia a impozitului pe dividende! În esență vorbim despre locuri de muncă pe care le vor creea privații dacă statul nu e în stare. Sigur, privații nu vor face autostrăzi, dar vor face altceva… orice, putem crește și pe servicii dacă nu creștem pe infrastructură… Dar, încă o dată, aici Isărescu se contrazice grav pe sine însuși.
În toamna 2014 spunea că investițiile publice nu trebuie făcute, acum se vaită că noul Cod Fiscal nu lasă loc de investiții publice. Așa este, nu prea mai lasă. Dar oferă ceva concret în locul unei iluzii de care eu unul m-am săturat. O da! Aici e punctul slab al guvernării, nu al Codului Fiscal. Așa cum foarte inspirat spunea Florin Cîțu, Codul Fiscal este doar un reper în economie. Nu reducerile de taxe fac deficit, cheltuielile mari fac deficit. Este jobul guvernului să reducă din cheltuieli în cazul în care Codul Fiscal produce, momentan, o gaură în buget.
Când vă spuneam că acest Cod Fiscal are un călcâi al lui Ahile mă refeream la faptul că nu este dublat de o reformă a administrației publice care să permită reducerea cheltuielilor în unitățile teritoriale, astfel încât un eventual deficit să poată fi ținut sub control. Isărescu trăiește în anii 2010, a fost artizanul tăierilor de salarii de atunci și de aceea spune că nu rezistă democrația. Da, aici ar fi avut dreptate, dar numai dacă venea cu argumentul ăsta cât era în dezbatere Codul Fiscal, NU după aprobarea lui cu aproape unanimitate în Parlament.
După ce toate partidele și-au asumat Codul Fiscal, să vii și să zici că nu rezistă democrația, este ca și cum ai submina-o chiar tu, din influenta și puternica poziție de Guvernator pe care o ai. O coerență politică în materie de taxe n-am mai avut niciodată, aceasta ar fi fost prima, și acesta este motivul pentru care nu mi-a plăcut poziția Guvernatorului, am criticat dur faptul că Președintele a spart această coerență retrimițând în Parlament Codul Fiscal, determinând și răzgândeala trepădușilor din PNL. De asta am ajuns să mă îndoiesc de Isărescu. Când un astfel de Dumnezeu vine și spune că toți sunt proști, oamenii de afaceri sunt proști, jurnaliștii, politicienii… cum să-l contrazici? Noi ca națiune avem o gravă problemă de coerență. Spre deosebire de unguri, de nemți, de alte nații, noi nu prea știm să fim uniți în chestiuni importante. Ba chiar, ironia sorții, se mai întmplă și ca, accidental, o astfel de coerență să fie obținută de câte un olog politic, așa cum e Victor Ponta. Dar, la dracu! la scară istorică nici nu mai contează asta!
Contează dezvoltarea, pașii înainte pe care reușim să îi facem și, chiar dacă acest cod fiscal nu e perfect (eu însumi l-am criticat punctual) ideală era asumarea sa politică. Pe care Isărescu și Iohannnis au stricat-o. Nu mai contează de ce. Important este că, fără acea unitate, Codul Fiscal devine vulnerabil, nu mai știi sigur dacă peste un an sau doi va mai fi valabil sau va fi modificat, iar asta reduce încrederea, reduce deci semnificativ efectul pozitiv de reformare al economiei pe care l-ar fi avut. De aceea îmi permit să spun, cu aproape același respect pentru Dumnezeul economiei, Mugur Isărescu, indiferent de motivele ce l-au speriat și l-au făcut să-și reevalueze poziția, Isărescu a greșit!
Moise Guran
