Dacă am fi o țară sănătoasă la cap și la obiceiuri, am da de pământ cu toate aceste personaje vetuste fără să mai implorăm miracole instituționale.

Un întreg volum din dosarul Gala Bute este consacrat modului în care latifundiara Udrea, prin intermediul vechilului Tudor Breazu, ordona sclavilor de pe plantația media pe care o stipendia ce să scrie și cum să scrie, ce să nu scrie și, mai ales, cum să intoxice pe acei cititori ori telespectatori mai slabi de înger care nu aveau capacitatea de a discerne singuri între bine și rău, între adevăr și manipulare.

Că astfel de tendințe de înșelătorie calificată, prin intermediul presei, se manifestă în lumea politicienilor și prin alte locuri ale planetei, mai de Doamne ajută în ale democrației, este știut; n-a inventat românul potlogăria modificării psihologiei colective cu ajutorul minciunii repetate până la idiotizare. Totuși, în varianta adoptată de Elena Udrea, pe care înregistrările și referatele procurorilor ne permit să o disecăm până la detaliu, aproape să o vizualizăm în 3D și să o auzim stereo, există niște accente de forță discreționară, de atotputernicie, de jupâneală fără perdea care ar trebui să ne dea frisoane.

Îmi amintesc cu nostalgie primele comentarii pe care le postam, prin anii 2009 – 2010, în EVZ. Se năpusteau asupra textelor mele hoarde organizate de imprecatori, încercând să-mi sufoce mesajele fie prin violență, fie prin palide argumentații repetând toate aceleași idei. Parcă se acționa la ordin, parcă din spatele unei portavoci un glas autoritar indica galeriei ce să scandeze.

Acum îmi dau seama că chiar așa era. Elena Udrea, prin intermediul lui Tudor Breazu, transmitea hoardelor de postaci cum să invadeze și să spurce toate forumurile cu oarece influență, doar – doar valul generalizat de mânie antibăsistă o va ocoli pe ea, stăpâna acestui mecanism.

Copleșește dimensiunea jocului, resursele puse la bătaie, numărul instituțiilor de presă cumpărate cu bani negri, ziariștii așezați în patru labe pentru a-i face din spinările lor pod de flori, doamnei, să izbândească în înșelătorie.

Vedem cum generalistul PRO TV, neutrul Adrian Sârbu dimpreună cu tot trustul său (Acasă TV, Gândul etc.), acționau la ordinele Elenei Udrea ca o docilă mașinărie de propagandă, fără minimă deontologie profesională și fără perdea.

Ni se confirmă (de parcă ar mai fi fost nevoie) condiția de lachei până la fibră ai doamnei blonde, pe care și-au asumat-o cei de la B1TV și EVZ. Ca niște maidanezi, se gudurau la picioarele celor ce le puneau ceva în blid și atacau feroce tabăra opusă.

Breazu devenise în acea perioadă cel mai influent agent media din România. Nu doar că în problemele de interes pentru Elena Udrea tăia și spânzura prin redacții, făcea politica editorială, dicta direcții de urmat și asmuțea toate slugile din presă împotriva celor care mai cutezau să crâcnească dar, fără vreo legitimitate electorală, fără vreo asumare a sa de către un partid sau altul, îi reprezenta de facto, la nivel ideologic, pe Traian Băsescu și pe pupila sa.

Oare jurnaliștii cu pretenții și morgă de la trusturile de pe plantație să nu fi știut, pe toată durata încleștărilor fără menajamente dintre băsiști și antibăsiști, cine-i latifundiara și cine-i vechilul ce le supraveghează cu biciul, de la spate, prestațiile?

Ziariștii adevărați au fler. Să nu-mi spună mie, zmeii tutelari de la Gândul (CTP, Lelia Munteanu, Florin Negruțiu) că nu aveau habar despre ce sex pervers practica patronul lor cu Elena Udrea, el „a quatre pattes” călărit de ea, amazoana, ce ținea într-o mână căpăstrul și în cealaltă zăhărelul!

Sau cei de dincolo, de la B1 + EVZ? Ion Cristoiu, Dan Andronic? Nu le e măcar puțină jenă să se mai intituleze ziariști după toate dezvăluirile care dovedesc că ei sunt, vai mama lor, doar niște penibili mercenari de disprețuit? Și, pe deasupra, și ieftini?

Elena Udrea a construit un grandios palat mediatic de nisip. Și-a închipuit că succesul și eternitatea se pot câștiga exploatând la nesfârșit prostia și credulitatea semenilor. Știa că Traian Băsescu nu-i poate refuza nicio extravaganță și atunci și-a permis să ia pe cont propriu aventura fabricării unei realități paralele, în care ea să fie zâna cea bună și frumoasă. Îi trebuiau bani mulți pentru asta, și slugi credincioase. Le-a obținut, pentru că i s-a pus un întreg sistem la picioare.

Acum, după ce Traian Băsescu nu mai e la comenzi, sistemul dă semne de răzbunare. Interesele noilor stăpâni par a-l împinge la asta. Elena Udrea nu mai luptă pentru supremația ei absolută ci pentru libertatea ei relativă.

În toată această dezordine a noilor zbateri pentru putere, un lucru surprinde în continuare: rămânerea celor de la B1 și EVZ pe baricade aparent perdante. Slugărnicia lor fără limite față de Traian Băsescu și Elena Udrea intrigă. Conține, chiar, o notă ce ar putea fi confundată cu eroismul. Să-i aperi pe cei doi atacând la SRI, DNA și Președinție, atrage riscuri. Riscul de a fi întrebați, de pildă, din ce bani funcționează.

E clar că izvoarele de subsidii ale Elenei Udrea pentru presa aservită nu au secat. Ar trebui să mire acest fapt, gândindu-ne că domnia sa nu mai are, în prezent, venituri albe.

Din ce trăiește binomul B1 – EVZ? Din ce trăiește Realitatea TV? Din ce trăiește Gândul? Din ce trăiește România Liberă? Ar fi interesant de aflat. Este însă vreo instituție a statului motivată cu adevărat să investigheze? Uneori și descoperirea de comori ascunde riscuri.

Riscul, de pildă, ca, la sfârșit, comoara să cadă în alte mâini decât cele ale descoperitorilor. Și atunci, decât să se întâmple asta, mai bine să rămână îngropată în cotloane prin care nimeni nu cotrobăie, până când astrele se vor așeza mai favorabil.

Contele de Saint Germain