Lăsând ipocrizia la o parte, România contemporană e martora unui straniu proces de producţie. Banii aduc fericirea cu lopata. Fericirea sumelor mari, a munţilor de bani câştigaţi uşor, iubite cititor, are multe înfăţişări, dar, cu siguranţă, nu are chipul tău. E tot ce reiese din tristul caz Monica Iacob – Ridzi. Nu are rost să amintesc faptele, au fost furt şi trafic de influenţă pe faţă. Dar v-aş invita, dincolo de indignarea şi satisfacţia generale, să judecăm ca oameni.
Să vedem, împreună, cum de e posibil, cum ajunge un om obişnuit (contabil într-o firmă particulară, specializat în vânzarea produselor alimentare, băuturi şi tutun, şef al Biroului Contabilitate, director de resurse umane, marketing, prognoze, dezvoltare şi apoi director general) în închisoare. Cum de un om al cifrelor şi al balanţelor de plăţi, expert în circulaţia banilor, a executat operaţii la scară naţională prin care să sustragă sume enorme din bugetul de stat pentru… pentru ce? Aici, Justiţia nu spune nimic. Adică tot ce spune e că banii au poposit, nejustificat, în buzunarele unor firme obscure. Bun. Şi firmele astea ce au făcut cu banii? Tăcere. Ministrul vinovat are buzele cusute.
În mod normal, am putea crede că e operaţiune clasică de „parandărăt”. Numai că banii nu s-au întors la ministru. Ochii noştri nu au văzut-o îmbrăcată pe doamna ministru nici cu rochii de firmă, nici cu poşete de juma’ de milion şi nici cu maşini extravagante la scară. Dna Iacob – Ridzi a părut, în tot acest timp, o modestă provincială înspăimântată. Zvonurile, însă, spun altceva, exact ca în cazul Sandu. Din înalta ei poziţie în stat, eroina noastră a fost un izvor nesecat de bani pentru partid. Iar partidul are firme agreate, clienţi şi prieteni. Îi trebuie, ca toată această şleahtă să îl sprijine, un viţel de aur. Şi, pentru că trebuia să poarte un nume, îl rostim: bugetul de stat.
De 25 de ani, ăsta e secretul. Aceleaşi zvonuri „ticăloase”, împotriva cărora postaci agresivi şi propagandişti fără ruşine au proferat cele mai odioase insulte şi acuzaţii, mai spun că banii au folosit exclusiv pentru a o împinge pe mezina familiei prezidenţiale în Parlamentul European. E secretul lui Polichinelle. Da’ Polichinelle ăsta are, şi el, buzele cusute. Aşa cum lui Varujan Vosganian îi va mai trebui o viaţă să-şi spele numele mânjit, în ciuda faptului că Parlamentul l-a protejat, la fel, tuturor celor implicaţi nu le mai spală nimeni stigmatul hoţiei, sperjurului şi aroganţei din frunte. Chit că vor fi judecaţi, chit că nu. Constatăm doar că instituţiile statului s-au situat, încă o dată, împotriva cetăţeanului. Ilegalitate românească depăşeşte în dimensiuni grajdurile lui Augias. Nu am nicio speranţă să văd pedepsită măcar jumătate din hoţia care a sugrumat România.
Revenind la cazul de mai sus, nu încetez să mă întreb ce au avut oamenii ăştia în cap? Văzându-i ieri pe mulţi dintre arestaţii şi condamnaţii de azi, mi-a fost clar că se considerau nemuritori şi protejaţi etern de statul de cumetrie. Aşa cum, hăt, demult, în epoca Iliescu, partidul favorit extrăgea cu polonicul beneficiile unei ţări amărâte dar bogate în resurse, şi deunăzi, într-o inconştientă superbie, lucrurile au stat la fel. Cu mai multă ferocitate şi cu mai mult dispreţ.
Nu ştiu ce ne rezervă ziua de mâine, dar constat că, la umbra unui tătuc înfloritor, vom avea tot mai mulţi politicieni fără scrupule. Monica Iacob – Ridzi şi-a cumpărat fericirea de a fi o unealtă. Acum, când totul e pierdut, fericirea şi-a scos masca.
Florin Iaru
