Cu ochii beliţi înspre arhipelagul grecesc, am uitat să mai admirăm bârna din ochiul propriu. Tot românul e strateg, economist şi geniu descurcăreţ. Compatrioţii ştiu mult mai bine cum se întinde Grecia pe pâine. Grecii sunt varză, europenii, nişte boi. De-ar fi cu putinţă, românul nost ar conduce cu mână de fier şubreda ambarcaţiune mediteraneană. Îndemnul sună cam aşa: „Daţi-mi puteri nelimitate şi vă salvez de voi înşivă!“. Din fericire, nu e posibil.
Ce nu vede nimeni e ciudata asemănare de situaţie dintre cele două ţări. Şomajul în rândul tineretului, mare. O populaţie îmbătrânită, cu un excedent zdrobitor de pensionari. Problema pare de nerezolvat în ambele ţări. Cum spunea Victoria Stoiciu, pare absurd să împingi vârsta de pensionare la 65-67 de ani câtă vreme şomajul în rândul tinerilor atinge 60%. Nu vi se pare că cei 6 milioane de pensionari români atârnă ca o piatră de moară de gâtul celor 4,5 care sunt în câmpul muncii? Şi că tinerii nu îşi pot găsi un loc sub soare? Uite că, la noi, soarele celor care pot şi vor să muncească a răsărit în emigraţie.
O altă asemănare, deşi la proporţii mult mai mici, vine din împrumuturile contractate. Sigur, România nu e datoare decât cu 40% din PIB, în timp ce poporul inconştient e scufundat în datorii. Numai că, departe de bolmojeala ideologilor, numai 10% din împrumuturile greceşti au mers către populaţie, restul a hrănit băncile, armata şi risipa. E o situaţie foarte asemănătoare cu cea de la noi, unde miliardele de la FMI au cârmit exclusiv către sistemul bancar. Spuneam, în 2009, că împrumutul românesc nu s-a regăsit cu niciun cent în infrastructură. Măcar în Grecia transporturile sunt sigure. Ideologii s-au găsit să găsească ţapul ispăşitor: poporul leneş. Geaba au ridicat statisticile din sprânceană, scriind, negru pe alb, că grecul (sau românul) munceşte mai mult decât omologul lui occidental. Când eşti încremenit în proiect, nu te mai împiedici de amănunte.
E clar, acum, că ambele ţări sunt subdezvoltate şi nu mâna de lucru e cauza, ci locurile de muncă. Guvernele elene au procedat exact ca și guvernanţii români de acum 15 ani: au pensionat într-o veselie, aruncând la coş bruma de industrie încă viabilă. Mai ţineţi minte că aveam, în urmă cu un sfert de veac, o groază de făbricuţe, 1200 la număr, care au dispărut ca măgarii în ceaţă? Să zicem că jumătate produceau pe stoc sau pentru CAER, dar cealaltă jumătate? Cu un minim de managerizare, ar fi trăit şi azi şi ar fi oferit cel puţin 300.000 de locuri de muncă. Azi, ori sunt mall-uri, spaţii comerciale, ori televiziuni.
În sfârşit, evaziunea: grecul, frate cu românul. Economia românească e, în proporţie de 40%, neagră. Sub soarele viu al Mediteranei, evaziunea are alte dimensiuni, deşi, se pare e la fel de neagră în cerul gurii. Milionari scutiţi de taxe (vă sună, iarăşi, cunoscut?) şi legi care scutesc construcţiile „neterminate” de la plata impozitelor. Pe scurt, lipsa unui stat „puternic” a încurajat mita electorală, neglijenţa, şmecheria.
De aceea, nu pot accepta cu niciun chip că „poporul e vinovat”. Situaţia de azi e consecinţa unor găinării politice. Şi de la stânga, şi de la dreapta. Dar ne deosebeşte ceva? Da, sărăcia. Noi suntem atât de săraci, că nu ne putem compara cu nimeni. Noi suntem Grecia anului 1980, cu politicile greceşti din mileniul trei. Doar sărăcia asta pustiitoare e cea care ne mai ţine-n viaţă!
Florin Iaru
