AcasăOPINIIEDITORIALUL ZILEI – Grecii noștri

EDITORIALUL ZILEI – Grecii noștri

spot_img

DISTRIBUIȚI

Frumoasa bucurie a grecilor dansând la dezvelirea propriului catafalc amintește nu doar de acel inimitabil dans al prăbușirii din Zorba grecul, ci și de vesela urare de noroc și viață lungă pe care o întâlnești, după plecarea popii, la parastasele noastre. O inconștiență sublimă, ruptă din entuziasmul anului ’68 și din furia anului ’89, i-a făcut să uite de rațiune în țara unde rațiunea s-a născut.

Fericirea lor se bizuie pe aer, speranța lor stă cu un picior pe briza mării și cu celălalt pe cerul senin. E ca și cum au dorit ca soarta lor să încapă pe mâinile Afroditei din Milo, zeița fără brațe. Efortul a fost sublim, dar consecințele sunt amare și costurile de neplătit.

Sunt frații noștri balcanici cu care am împărțit secolul fanariot, stăpânirea turcească, facultățile anilor ’70 și, de 25 de ani, plajele arhipelagului. Lupta lor pentru respirație e un salt binevenit de vitalitate pe care, dacă gena mirmidonilor nu s-ar fi tocit în cele două milenii scurse, l-ar fi făcut înarmați cu lănci.

La celălalt capăt stau concluziile reci ale pragmatismului monopolist german, cifrele exportatorilor nordici și demonstrația contabilă a unei lumi care se închină la bănci.

Pentru greci, tihna s-a dus pe copcă. Dacă zona euro nu le mai dă bani, nu există alt creditor. Băncile vor trage obloanele și statul va da faliment. Mica economie neagră se va lupta o vreme cu bancomatele mute, turismul și măslinele se vor mai zbate un pic, dar finalul va fi ca la Termopile. Gestul va rămâne eroic, în timp ce victimele vor avea mândria înghețată pe față.

Despre imoralitatea acestei datorii care a scufundat o țară se poate vorbi la nesfârșit. Grecii s-au lăsat amăgiți de sume așa cum eroii lor au pățit-o cu sirenele. A oferi bani cu nemiluita unui neam care sparge farfurii la petrecere e ca și cum i-ai da cocaină unui dependent. O parte a banilor s-au întors în buzunarele creditorilor, alții s-au adunat în dobânzi, o parte i-au furat dinastiile politice, iar din ce a rămas a fost mituită populația.

În Grecia a furat toată lumea, cu bună știință, de la premier la pensionar, atunci când fiecare, la rândul lui, s-a prefăcut că banii ăia, ridicol de mulți, i se cuvin. A fost un furt colectiv comis de un grup național organizat, pe care acum îl vedem cuprins de fierbințeală, fluturând steaguri și vorbind despre democrație.

În comparație cu noi, bugetarii și pensionarii greci au avut venituri olandeze. A-i pune acum să trăiască la nivelul europenilor din Roșiorii de Vede echivalează cu a-l sili pe Cristian Tabără să intre în greva foamei. Grexit-ul e un nonsens apocaliptic. Prin el, patria tragediei va trece de la drahmă la dramă. Și pe noi ne va cocârja acest scenariu, dar cred că putem fi înțelegători cu ei. La urma urmelor, nu sunt nepoții lui Socrate, sunt, mai degrabă, grecii noștri.

Doru Bușcu, catavencii.ro

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA