Cineva a avut ideea, acum un deceniu, să împuținăm armata. E greu de arătat cu degetul, fiindcă i se pierde urma în fotografia de grup făcută cu ocazia aderării României la NATO. Alianța ne cerea atunci o armată de profesioniști, bine echipată, conectabilă cu tehnologia atlantică. Ai noștri au făcut calculul și le-a ieșit o armată mai mică. Totul a fost sărbătorit cu delegația FMI, iar desființarea serviciului militar obligatoriu a venit la sfârșit, odată cu Perinița.

Armata română are de patru ori mai puțini ostași ca înainte de ’89, dar de douăzeci de ori mai mulți generali. Mari economii nu s-au făcut în urma dezarmării. Cei trei sute de mii de militari în termen de odinioară aveau solda cât un pachet de Carpați. Cei 75.000 de profesioniști angajați azi cu carte de muncă pot să-și ia din leafă câte zece cartușe de Kent.

Ceaușescu a fost arestat, transportat, luat la ochi și împușcat cu tehnică sovietică. Gloanțele, Kalașnikovul, TAB-ul, vestonul de postav, căciula rusească și paftaua de tablă sunt și acum în dotarea armatei române, numai că azi sunt mult mai vechi.

Cu cele câteva MiG-uri vopsite, cu două fregate englezești care trebuie îngrijite de bătrânețe, cu elicopterele Puma Socat care luptă în atelierele de reparații, cu șase avioane de transport Spartan, trei Hercules și cu un gât înțepenit după cele douăsprezece F16 care nu mai vin, nu deținem chiar acea armată modernă despre care vorbesc standardele NATO.

De ce facem aceste socoteli? Păi, fiindcă Vladimir Putin tot vine cu propuneri. Câtă vreme nu știm dacă țara noastră va avea mâine aceiași vecini pe care îi are azi, e bine să ne tot numărăm opțiunile.

S-a văzut ieri în fosta Iugoslavie și se vede azi în fosta Ucraină că trupele de uscat stabilesc al cui e teritoriul. Avionul NATO e cel mai complicat concept militar care poate survola Donețkul, dar harta e desenată la sol de oameni în carne și oase.

Sunt țări europene care par să fi înțeles: până vin avioanele NATO, e bine să te bizui pe propria carne de tun. În Cipru, Estonia, Finlanda, Norvegia, Austria, Grecia și Elveția, serviciul militar e obligatoriu. Ba, în Norvegia, merg la oaste și vikingele.

La noi, armata obligatorie a ieșit din uz, lăsând de izbeliște nu doar agricultura și muncile patriotice, ci și o generație de liceeni. În lipsa cazărmii și a instrucției militare, tinerimea română e pândită de Facebook și de telefonul mobil, pe al cărui ecran colorat poate petrece mulți ani de prizonierat.

Dincolo de absurdul unor comenzi, de mâncarea împuțită și de prostia unor plutonieri, esența serviciului militar obligatoriu stă într-o o datorie asumată, prin rotație, de toți. Are efect civilizator asupra tinerimii sătești și dezmeticește liceenii limfatizați ai orașelor de asfalt.

E doar un subiect de discuție, fiindcă, așa cum se știe, președinții Iliescu și Băsescu au făcut avansări la vârful armatei mai mult decât toate celelalte țări NATO la un loc. Dacă, la o adică, trupa o rupe la fugă, putem copleși dușmanul direct cu generalii.

Doru Bușcu (catavencii.ro)