Am votat cu încredere pentru Klaus Iohannis şi acum cer să mi se dea votul înapoi întrucît sentimentele mele de atunci nu mai există şi cred că am fost înşelat în aşteptările mele. Retragerea votului meu nu schimbă rezultatul alegerilor, dar eu nu mai vreau să fac parte dintre cei care l-au legitimat pe Klaus Iohannis.
Cînd am votat pentru Klaus Iohannis, nu am aşteptat de la dînsul să facă minuni, să ne facă salariile ca în Germania sau să-mi dea vreo butelie, ci speram ca atitudinea sa să-mi dea sentimentul că vrea să facă politică pentru oameni, aşa a promis în campania electorală. A avut pînă acum de două ori ocazia să ne demonstreze acest lucru şi tot de atîtea ori a ratat: prima oară cînd s-a pus problema ca arestările preventive să nu mai fie făcute doar pe baza unor suspiciuni, ci pe probe, iar a doua oară în Cazul Rarinca, atunci cînd aşteptam de la dumnealui doar să regrete că un cetăţean simplu a fost arestat ilegal pentru satisfacţia preşedintei ÎCCJ, printr-o complicitate evidentă între unii procurori şi unii judecători.
În ambele cazuri era vorba despre libertatea cetăţenilor. Dacă s-ar fi uitat în Constituţie, Klaus Iohannis ar fi văzut că există acolo un capitol special, intitulat „Libertatea individuală”, care consfinţeşte la art. 23, al. 1 un lucru fundamental: „Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile”! Aşadar, după dreptul la viaţă, dreptul la libertate este o valoare pe care statul trebuie s-o ocrotească şi s-o apere prin instituţiile sale, or, Klaus Iohannis, odată ajuns la Cotroceni, pare preocupat de alte chestiuni: cum să facă instituţia Primei Doamne, cum să fie pe placul ambasadelor, cum să-şi facă guvernul său şi cum s-o pună în fruntea PNL pe favorita lui, Alina Gorghiu.
Nici una dintre aceste preocupări nu are legătură cu cetăţenii, deci nici cu mine, un banal jurnalist care a crezut că se va schimba ceva radical în ţara aceasta după cei zece ani de abuzuri ale regimului Băsescu. Aşadar, fără a jigni pe nimeni, eu îmi vreau înapoi votul din noiembrie anul trecut. Îl vreau înapoi nu pentru a-l oferi altcuiva, ci doar pentru a nu mă simţi vinovat în faţa copiilor mei pentru că am legitimat o continuitate care ştiu că le va face viaţa un calvar.
Pentru domnul preşedinte, importanţi sînt cei pe care i-a lăsat moştenire Traian Băsescu: Codruţa Kovesi, Livia Stanciu, pe care le-a ridicat în slăvi chiar la primul bilanţ al DNA. Nu ştiu dacă a crezut cu adevărat în profesionalismul lor, însă ştiu sigur că a sperat ca susţinerea lor să-i aducă şi dumnealui laude din partea acelor ambasade care le-au premiat pe cele două distinse doamne. Pe domnul Iohannis nu-l deranjează faptul că judecătorul Cristi Danileţ, fostul purtător de cuvînt al Monicăi Macovei şi membru CSM, a ieşit la televiziunea naţională antepronunţîndu-se în favoarea Liviei Stanciu, ci îl deranjează că SPP-istul şef nu a fost pe fază la Paris pentru a-i lua paltonul primei doamne.
Văzînd că eu, în calitatea mea supremă de cetăţean, nu intru între preocupările lui Klaus Iohannis, care are grijă să scrie cărţi despre felul în care a cîştigat alegerile, nu despre ce face pentru cei care l-au votat, aş vrea să-mi retrag votul. Mergînd pînă la absurd, îmi este frică de faptul că i-ar putea veni ideea să publice într-o altă carte a sa lista tuturor celor peste şase milioane de oameni care l-au votat şi eu aş putea figura între ei! Sigur că nu este posibil, dar în mintea mea votul pe care i l-am acordat domnului Iohannis este acum ca un corp delict de care vreau să scap.
Dacă nu l-a impresionat cazul Marianei Rarinca în aşa fel încît să spună şi dumnealui cîteva cuvinte de compătimire la adresa unei femei de 56 de ani, victimă a preşedintei ÎCCJ, ce ar putea să-l mai impresioneze, astfel încît să-mi mai fac speranţe? Art. 80, al. 2 din Constituţie era baza legală care-i oferea posibilitatea să se pronunţe în acest caz, căci acolo se spune: „Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”. Rarinca face parte din acea societate, ca şi mine şi ca toţi ceilalţi simpli cetăţeni.
Domnule preşedinte, v-am văzut cum v-aţi solidarizat cu ziariştii de la Charlie Hebdo, participînd la marele miting de la Paris sub sloganul „Je suis Charlie”! Bună lovitură de imagine în străinătate! Aş fi preferat ca şi acum să spuneţi: Je suis Rarinca! Ar fi fost o bună lovitură de imagine în ţara pe care o conduceţi.
Ion Spânu
