De o bună bucată de vreme, Klaus Iohannis nu mai suportă recuperarea galopantă din sondaje a lui Victor Ponta. Un plagiator, agăţat şi de serviciile secrete, care a jucat un rol esenţial în distrugerea unui proiect politic important (mă refer la USL) pentru a putea participa la prezidenţiale, pe care le-a pierdut ca un începător, tocmai acesta să recupereze terenul pierdut şi să-l pună pe el, marele învingător tăcut, în dificultate cu fiecare zi care trece.

Adevărul este că proiectul lui Klaus Iohannis se goleşte şi el cu fiecare filă din calendar. Din toată victoria sa covârşitoare nu mai rămân decât două propoziţii greu de regăsit în viaţă. ”România lucrului bine făcut” şi ”Punct şi de la capăt”, care sunt două sloganuri ce se golesc de sens. Nici ţara nu intră pe făgaşul lucrurilor făcute nemţeşte (dimpotrivă, se rostogolesc româneşte mai departe) şi ”nici punct şi de la capăt” nu se vede. Sau dacă Iohannis a însemnat un punct important urmat de un un ”de la capăt”, suntem în situaţia de a spune că toate lucrurile care au pornit de la un anume capăt continuă cam în acelaşi stil.

Convocarea lui Ponta la DNA face parte dintr-o ofensivă a justiţiei în măsura în care încercarea publică a lui Klaus Iohannis de a avea un guvern al său face parte din democraţie. În fapt, avem de-a face cu cea mai dură ciocnire a celor două tabere în bătălia pentru putere. Ponta se agaţă de scaun iar Klaus Iohannis vrea să controleze şi guvernarea. Presa şi cei mai mulţi alegători, împărţiţi în tabere (în funcţie de votul dat la prezidenţiale), susţin o parte sau pe cealaltă.

Ponta este băgat la înghesuială şi cu ajutorul DNA pentru un contract cu cabinetul lui Dan Şova şi pentru o maşină luată de la societatea acestuia. Pornind de aici, prim-ministrul este acuzat de conflict de interese. Nu ştiu dacă juridic aceste afaceri discutabile pot fi trase de păr până la o încadrare juridică. Nu este treaba mea să stabilesc asta. Cert este că Victor Ponta poartă măcar politic răspunderea numirii lui Dan Şova în guvern, fărâmiţarea cabinetelor pentru a-i face un loc, precum şi compromiterea ”marilor proiecte” cu un personaj care a rămas la un soi de mingicăreală politică.

Dar de aici până la încercarea de debarcare a lui Victor Ponta cu ajutorul DNA-ului şi al câtorva instituţii de presă mi se pare cam mult. Victor Ponta poate fi ”electrocutat” de adormita şi fonfăita opoziţie a PNL-ului pentru zeci de lucruri, pentru obrăznicii, gafe şi greşeli. Dar nu poate fi înfundat ca într-un hocus-pocus judeţean ce tinde să semene cu felul în care a fost condamnată Mariana Rarinca.

Tentativa DNA-ului de a-l băga pe Victor Ponta în nişte corzi mi se pare evidentă. Liberalii gâfâie ridicoli în opoziţia neconvingătoare pe care o fac. Cum a fost cercetat Victor Ponta poate fi cercetată şi Alina Gorghiu pentru contractele sale sau pentru colaborările cu Camera de Comerţ sau pentru prezenţa în firma care se ocupa cu trading de energie cu fiul lui Pinalti sau cu cine era. Că a ieşit şi ea din firmă cum a ieşit Victor Ponta din afacerea cu ”Şova şi asociaţii” este, la urma urmelor, aceeaşi poveste.

La fel sună şi cazul lui Theodor Atanasiu de pe vremea AVAS-ului sau al lui Cătălin Predoiu din vremea când, împreună cu Alina Bica, ţineau cârma Ministerului Justiţiei. Geaba strigă Cătălin Predoiu ”Demisia” şi ”Ruşine”, ”România este deasupra noastră”! A fost şi deasupra lui şi nu i-a fost ruşine şi nici n-a încercat să oprească lungul şir al fărădelegilor comise de regimul Boc-Băsescu din care a făcut parte!

Să adăugăm şi câteva cuvinte despre scurta ieşire a lui Klaus Iohannis. După ce DNA-ul (vezi Doamne, fără nici o legătură cu subiectele publice, exact cum tot fără nici o legătură DNA-ul a trimis pe fugă procurorii la Mariana Rarinca!?) l-a chemat pe Victor Ponta la şifonat pe scările instituţiei, hop şi Klaus Iohannis cu altă încercare de a-şi face ”guvernul meu”. Ce n-au reuşit liberalii şi preşedintele României pe cale parlamentară iaca o probează şi DNA-ul.

Cum de s-a grăbit (mă mir că n-a transpirat de atâta grabă) preşedintele României când s-a ivit posibilitatea de a-şi încropi o nouă majoritate parlamentară, dar a tăcut ca o statuie în faţa dramei Marianei Rarinca? Atunci n-avea atribuţii nici măcar pentru două vorbe de compasiune, acum, în ciuda faptului că nu exista încă un vot al Camerei Deputaţilor, a dat fuga la microfon să transmită României şi Europei ce îşi doreşte domnia sa.

Merită reţinut un lucru. Klaus Iohannis a spus singur că lucrul cel mai grav pentru România ar fi o ”criză politică”. Îmi pare rău că mă văd în situaţia de a susţine (chiar dacă sunt singur sau între cei câţiva pe care patima politică nu-i orbeşte) că, în disperare de cauză şi speriat că proiectul său politic se dezumflă, Klaus Iohannis exact asta încearcă. O criză politică în care să poată încropi o nouă majoritate care să-i aducă ”guvernul meu”. Mie mi se pare o încercare periculoasă şi atâta tot.

Cornel Nistorescu