În mod surprinzător, aceasta a fost întrebarea care mi-a încolţit în minte când am auzit informaţia că intangibila Elena Udrea a fost săltată de pe stradă şi dusă la DNA. Nu ştiu de ce, involuntar, m-am gândit la Traian Băsescu şi la cuţitul pe care tocmai Laura Codruţa Kovesi i l-a înfipt în spate. Tocmai ea, pentru care Băsescu s-a luptat cu dolofanul USL pentru a fi numită la şefia DNA! Altădată ar fi ieşit în public şi i-ar fi spus şi dumneaei „Nu e bine, doamna procuror, nu e bine! Din câte ştiu, eu te-am numit!”, iar acum este obligat nu numai să tacă, ci şi să plângă pe furiş, să nu-l vadă nimeni.
A dracului e viaţa asta! Azi eşti în vârful puterii şi te crezi Dumnezeu şi a doua zi eşti un om simplu de care nu-i mai pasă nimănui. Călit pe mări şi oceane, trecând victorios prin furtuni, supravieţuind bătăliilor politice, Traian Băsescu se vede astăzi neputincios în faţa deciziilor luate de cei care până mai ieri îi pupau şi umbra. S-o ia pe sus tocmai pe ea, preacinstita, preacurata şi neprihănita fecioară a politicii, femeia care i-a sucit minţile într-atât încât a făcut-o, rând pe rând, consilieră prezidenţială, dublă ministră, şefă de partid, pe care o vedea chiar succesoarea lui la Cotroceni… Cum să-i dărâme visul acesta nimeni alta decât baschetbalista care-i ascultase până zilele trecute ordinele, pe care a întors-o din drumul către Bruxelles, unde o aruncase Ponta cel Rău în 2012, pentru a o pune şefă la DNA? Doamne, ce lecţie a primit acum puternicul Traian Băsescu, cel căruia acum, în mod sigur, îi cam tremură genunchii când se uită la poza doamnei Kovesi!
În mintea lui Traian Băsescu, în mod sigur, a încolţit întrebarea dacă nu cumva era mai bine s-o lase pe Kovesi să plece la Curtea Europeană şi pe Ponta să numească pe altcineva şef la DNA. Acum ar fi putut să sară în sus, să reclame la licuriciul cel mare că Ponta a început vânătoarea de vrăjitoare, că ai lui sunt arestaţi şi anchetaţi ca răzbunare politică… Dar aşa, când chiar omul lui de casă, despre a cărui slugărnicie s-au scris mii de pagini, îi arestează pe cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, ce să mai zică?
Traian Băsescu a trecut prin multe şocuri şi poate că mulţi sunt tentaţi să creadă că şi acum „are el în cap o strategie de scăpare”, aşa cum a avut în cazul Nana, în cazul apartamentului Ioanei şi chiar în cazul flotei. În cazul Elenei Udrea, lucrurile nu stau deloc aşa. Când era el vătaf peste ţară, era altceva: nici nu trebuia să dea un telefon, căci suita instituţiilor statului se întrecea în a-i citi gândurile şi acţiona ca la ordin. Acum ştie că nu poate face nimic, absolut nimic pentru a o salva pe Elena, căci lumea ştie că ea era sufletul lui, acidul hialuronic care-i întindea brusc faţa când ea apărea în uşă, caimacul de cafea care-i alunga oboseala. Orice atitudine în favoarea Elenei l-ar arunca acum pe Traian Băsescu într-un scandal imens, l-ar face ţinta piept numărul 6 chiar şi pentru Soneria Matei sau Robert Turcescu, ultimii mohicani rămaşi pe baricada fostului preşedinte. Băsescu este obligat acum să tacă şi să înghită cu stoicism această imagine apocaliptică în care Elena urcă scările DNA-ului încadrată de poliţişti, gândindu-se că este posibil ca în zilele următoare s-o vadă urcând într-o Dacie, cu mâinile împreunate în faţă, acoperind nişte brăţări ieftine cu paltonul ei Versace. În faţa acestei scene shakespeariene, de piatră să fii şi tot te bufneşte plânsul!
Ei, uite, la chestiile astea nu s-a gândit Traian Băsescu când era pe cai mari! Nici când vorbea de „preasinucisul” Năstase, nici când îi cînta prohodul „motanului Felix”. Atunci vorbea de rolul său în eliberarea Justiţiei de sub controlul politic, acum e obligat să tacă şi să suporte, atunci se bucura de arestarea adversarilor săi, acum este obligat să-şi vadă prietenii cu cătuşe, atunci tuna şi fulgera împotriva Parlamentului care-i apără pe corupţi, acum trebuie să se roage la icoanele făcătoare de minuni să nu fie obligat să se ducă singur la berărie!
Un înţelept contemporan îi sfătuia pe politicieni ca, atunci când sunt la putere, să se comporte şi să facă legi ca şi cum ar fi în opoziţie, astfel încât să nu fie obligaţi să suporte apoi consecinţele propriilor decizii. Traian Băsescu n-a auzit de sfatul acesta şi s-a crezut veşnic în fruntea bucatelor, crezând, naiv, că şi după ce i se vor termina mandatele va fi rugat să revină în fruntea ţării şi „să ne pună el locomotiva pe şine”. Ei, uite că nimeni nu-l mai cheamă, nimeni nu-i mai cere sfatul, nimeni nu mai are nevoie de el. Cândva, Mircea Cărtărescu, cât era el de veşnic nominalizat la Premiul Nobel, scria că Băsescu „este un preşedinte pentru alte coordonate istorice”, Andrei Pleşu îl numea „un concentrat de virilitate”, iar Gabriel Liiceanu venea pe jos, cu plăsuţa în mână, să-l încurajeze la garaj. Nu va cânta cocoşul de trei ori, că toţi aceştia îşi vor aminti cum i-a dat el pe toţi la spate când venea vorba despre Elena! Să ne spună Pleşu dacă mint, că el ştie de ce a plecat de la Cotroceni…
Dacă ar trebui să se teamă de ceva, Traian Băsescu ar trebui să se îngrozească de legăturile pe care toţi le vor face între el şi Elena Udrea, fie că va fi vorba de bani, de politică sau de aşternuturi boţite. Nu va conta adevărul nici măcar cât negrul de sub unghie, ci doar percepţia tuturor despre această relaţie! Iar această percepţie nu va fi potolită nici de jurăminte, nici de lacrimi şi nici măcar de adevăr, căci tocmai Traian Băsescu şi Elena Udrea au întreţinut misterul acestei relaţii, intuind că o legendă poate să aducă foloase de imagine. Iată de ce acum nu mai contează adevărul acestei relaţii, ci doar percepţia sa.
Fotografia aceasta a Elenei Udrea pusă sub acuzare o fi pentru Traian Băsescu motivul unei puternice răni sufleteşti, dar pentru noi, nefericiţii conduşi un deceniu de acest cuplu malefic, este o gură de oxigen. Şi, dacă vreţi, un avertisment pentru cei care ne vor conduce de acum înainte: că nimic nu este veşnic, că muntele pe care azi te-ai urcat cu uşurinţă poate fi mâine locul de unde te poţi prăbuşi în hău.
Ion Spânu
