Colegiul Tehnic ”C.D. Nenițescu” a răspuns cu promptitudine invitațiilor adresate de:
– Garda Ecologică a Primăriei Baia Mare la acțiunea de ecologizare organizată de primarul Cătălin Cherecheș în 12 martie;
– S.C. VITAL S.A. care a sărbătorit în 22 martie cu ocazia Zilei Mondiale a Apei – Ziua Porților deschise 2016 – ”Apa și viața de zi cu zi”.
Sub îndrumarea prof. Bud Anamaria și prof. Ardelean Camelia, un grup de elevi au fost prezenți sambătă dimineața la intrarea parcului ”Regina Maria” de unde s-a plecat la Barajul Firiza (Valea Romană) pentru ecologizarea zonei. Am colectat o mulțime de saci cu deșeuri iar la finalul activității am adunat brindușe și călugări (vestitori ai primăverii).
În cadrul celei de a doua activități desfășurate la Uzina de Apă s-a urmărit fluxul tehnologic de tratare a apei potabile precum și analizele efectuate pentru corectarea unor parametri, potrivit normelor în vigoare.