La finele săptămânii trecute, opinia publică a aflat că un cetăţean român a fost răpit în Burkina Faso, stat african puţin cunoscut şi frecventat. Este vorba despre Iulian Gherguţ, angajat al unei companii miniere deţinute de australianul de origine română Frank Timiş, cel cunoscut ca fiind părintele afacerii Roşia Montană.

Gherguţ a fost înşfăcat de „bărbaţi cu turbane pe cap” şi dus în Mali, ţara vecină. El patrula alături de alţi câţiva subalterni în zona minei de mangan de la Tambao, deţinută de Pan African Minerals, companie controlată de Frank Timiş.

Păţania agentului de securitate de la Pan African Minerals a readus în atenţia lumii o figură foarte discretă în lumea business-ului din Londra, oraşul de unde îşi comandă afacerile. Frank Timiş este considerat un aventurier, dar şi un împărat al Africii pentru că marea sa lovitură a dat-o în vestul continentului negru, acolo unde luptele tribale sunt la ordinea zilei, ambiţiile dictatorilor sunt permanente şi de la o vreme încoace este tărâmul unde ebola îşi face de cap.

Frank Timiş a încercat să se lanseze în mineritul european în 1995, atunci când a pus mâna pe minereul de aur de la Roşia Montană, unul dintre cele mai mari din lume. La mijlocul anilor 2000, după mai multe scandaluri şi dezvăluiri de presă, Timiş a plecat din România, cu tot cu firme, şi s-a axat pe Africa, în special în state cunoscute pentru sărăcie, corupţie, dar bogate în resurse minerale. Prin African Minerals, Timiş exploatează minerale în fosta colonie britanică Sierra Leone, stat care azi este epuizat după lupta cu virusul ebola.

În urmă cu câţiva ani, o telegramă a Ambasadei SUA din Sierra Leone arăta cum a devenit Timiş proprietar pe cel mai mare zăcământ de fier din Africa, dar şi cum a pierdut controlul asupra unei suprafeţe de teren cât jumătate din Sierra Leone (stat de 3,35 ori mai mic ca România).

În ianuarie 2010, preşedintele statului african i-a încredinţat firmei African Minerals ”cea mai mare mină de minereu de fier din Africa” – Lunsar. Timiş s-a angajat prin contract să reconstruiască portul destinat transportul de minereu de fier de la Pepel, calea ferată de la Lunsar la Pepel şi să înceapă exportul de minereu în 2013. Pentru că investiţiile erau enorme, Timiş s-a aliat în această afacere cu statul chinez, prin compania China Railway Materials Commercial Corporation, care a intrat cu un capital de 12,5% în compania African Minerals.

Sierra Leone a fost doar un prim pas. A urmat Burkina Faso, cu zăcământul de mangan de la Tambao, unde Timiş spera să dea lovitura. Însă astrele nu s-au aliniat. Dacă zăcămintele l-au adus pe Timiş în postura de cel mai bogat român în 2011, cu o avere de peste 1 miliard e euro, tot ele pot reprezenta decăderea lui.

De atunci şi până azi, putem spune despre African Minerals că a trecut de la mărire la ruinare, de la proprietarul celei mai mari mine la faliment.

La jumătatea lunii trecute, guvernul din Burkina Faso a cerut companiei Timis Mining Corp, deţinută de milionarul român, să oprească producţia la Tambao atât timp cât se analizează modul de acordare a autorizaţiei de dezvolatare a depozitului de mangan, unul dintre cele mai mari din lume. Regimul din Burkina Faso a declarat că licenţa nu este retrasă însă are mari dubii legate de contractele acordate în ultimii 27 de ani de fostul preşedinte Blaise Compaore.

De fapt, motivul blocării operaţiunilor ţine de nerespectarea de către African Mineral a prevederilor contractuale prin care a câştigat perimetrul, şi anume acelea care prevedeau asfaltarea drumului care leagă Tambao de Dori, de aproape 110 kilometri, şi a construcţiei căii ferate dintre Tambao şi Kaya, conform portalului jeuneafrique.com.

Tambao ascunde 100 milioane de tone de mangan, iar valoarea contractului semnat cu Burkina Faso este de 1 miliard de dolari. Pentru a obţine licenţa, Timiş a promis că investeşte 2,5 miliarde de dolari, nu doar în minerit. African Minerals a început exploatarea zăcământului, scoţând din ţară 2.000 de tone, dar a uitat să dezvolte infrastructura rutieră şi feroviară, aşa cum s-a obligat prin contract. Din acest motiv, populaţia din zona Tambao a protestat îndelung în luna februarie, somând African Minerals să asfalteze măcar drumul.

Era o a doua lovitură pe care o primea Timiş în decurs de o săptămână pentru că Shandong Iron and Steel Group, creditorul chinez şi partenerul său în proiectul minier Tonkolili din Sierra Leone, a cerut falimentul African Minerals pe motiv că nu şi-a plătit datoriile. Mina de la Tonkolili a fost închisă în noiembrie 2014 din lipsa capitalului de lucru. După ce a preluat de la mai multe bănci o parte din datoriile African Minerals şi a cerut rambursarea împrumutului, chinezii de la Shandong, care au ajuns să deţină 25% din Tonkolili, au preluat controlul asupra companiilor lui Timiş.

La sfârşitul anului trecut, London Mining, controlată de Timiş, a intrat în faliment. Aceasta deţinea mina Marampa de lângă Tonkolili, cumpărată printr-un credit de 20 de milioane de dolari luat de la Cape Lambert Resources din Australia. Ebola însă i-a stricat planul lui Timiş. Costurile au crescut enorm iar preţul minereurilor a scăzut puternic pe parcursul unui singur an. African Minerals a închis obloanele în Sierra Leone iar acţiunile de la Bursa din Londra, care au scăzut vertiginos în ultimii ani, au fost oprite de la tranzacţionare din cauza incertitudinii cu privire la viitorul societăţii. (cotidianul.ro)