Chiar dacă a negat vehement că ar fi avut vreun amestec în scandalul gunoaielor pierdute în pădurile din jurul Borşei, raportul Gărzii Naţionale de Mediu, Comisariatul Maramureş, arată că Mircea Dolha minte.
În acest raport, deşi doar o parte din presă a avut acces la el, este trecută negru pe alb amenda despre care 2.actualmm.ro a scris încă din 17 noiembrie. Firma amendată, Maruani Com SRL, o are ca administrator pe Rodica Dolha, nimeni alta decât soţia deputatului Mircea Dolha. Alături de această firmă, alte două societăţi, Asocierea Bilfinger Baugesellschaft m.b.H, ca lider de asociere, împreună cu Întreprinderea Montaj Instalaţii S.A. Baia Mare şi Institutul de Studii şi Proiectări Energetice S.A., dar şi S.C. Alcotim Vasalcomit S.R.L. din Borşa. Cele trei societăţi au cumulat o amendă de 100.000 de lei.
Surse din cadrul Consiliului Judeţean Maramureş au declarat că firma soţiei lui Mircea Dolha ar fi avut termen trei luni să transbordeze gunoaiele de la Arinieş Borşa la Sighetu Marmaţiei, dar acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că socotelile i-au fost încurcate de materialele de presă apărute între timp. Mai mult, riveranii din Borşa spun că de la apariţia primului material, respectiv din 15 noiembrie, toate maşinile care aparţin SC Maruani Com SRL au încetat orice activitate în zonă. „Dacă nu ajungea în presă ce s-a întâmplat sigur tot gunoiul ajungea în pădure. Au cărat mai bine de jumătate din el într-o lună. O maşină făcea mult mai multe transporturi în pădure decât până la Sighetu Marmaţiei”, au precizat surse din Borşa.
În acelaşi raport pe care Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Maramureş, l-a prezentat prefectului judeţului sunt menţionate câteva încălcări ale legii, dar şi un lucru mult mai grav: firmele amendate nu s-au prezentat când au fost solicitate ca să dea explicaţii, astfel că este foarte posibil să dea explicaţii direct la organele de anchetă penală.
Camioanele de la Maruani Com SRL vor fi văzute din nou în zonă, şi asta în scurt timp pentru că societatea are ca termen de conformare, potrivit raportului, data de 11 decembrie. „Firma trebuie să ia tot gunoiul din pădure şi să-l care la Sighetu Marmaţiei la groapa de gunoi şi să ecologizeze”, au mai spus sursele.
Prefectul de Maramureş spune că, de săptămâna viitoare, o comisie formată din reprezentanţi ai Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Remin, Conversmin, Garda de Mediu şi Agenţia de Protecţie a Mediului se va deplasa la Borşa să vadă exact despre ce este vorba.
Până atunci şi pe masa ministrului Mediului va ajunge raportul despre genocidul ecologic din Maramureş.
sursă foto: facebook.com