AcasăActualitateSocialE BINE SĂ ȘTIȚI - Înscriere grădiniţă 2016: când se va face...

E BINE SĂ ȘTIȚI – Înscriere grădiniţă 2016: când se va face şi de ce acte au nevoie părinţii

spot_img

DISTRIBUIȚI

Înscrierea copiilor la grădiniţă, pentru anul şcolar 2016-2017, se va desfăşura în perioada următoare, în acest sens părinţii având nevoie de o serie de documente. În mod normal, fiecare unitate de învăţământ preşcolar va trebui să-şi stabilească un program de înregistrare şi să pună la dispoziţia părinţilor toate informaţiile necesare acestora.

Copiii vor putea fi înregistraţi la grădiniţă, pentru anul şcolar 2016-2017, după ce se termină înscrierile în clasa pregătitoare, conform informaţiilor obţinute de la Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS).

„De regulă, după încheierea procesului de înscriere a copiilor în învăţământul primar, au loc înscrierile în învăţământul preşcolar. În acest moment, încă nu a fost stabilită şi comunicată în teritoriu perioada de înscriere a copiilor în învăţământul preşcolar”, ne-au explicat reprezentanţii Compartimentului de informare publică din cadrul MENCS.

Practic, în răspunsul primit de redacţia noastră este punctat că, din anul 2011, atunci când a intrat în vigoare actuala Lege a educaţiei, înscrierea copiilor la grădiniţă se face în baza unei note cu recomandări a ministerului, ce se comunică inspectoratelor şcolare din toată ţara.

Înscrierile în clasa pregătitoare s-au desfăşurat anul acesta în perioadele 29 februarie – 18 martie şi 30 martie – 8 aprilie. Totuși, calendarul ministerului stabileşte că înscrierea se va încheia efectiv vinerea aceasta, după soluţionarea tuturor cererilor depuse de părinţi. În aceste condiţii, este de aşteptat ca înregistrarea la grădiniţă să înceapă în următoarele săptămâni.

Notă: Anul trecut, finalizarea înscrierii în învăţământul primar a avut loc la data de 17 aprilie, iar înregistrările la grădiniţă au început pe 27 aprilie. De reţinut este că fiecare grădiniţă în parte a trebuit să-şi stabilească un calendar propriu de înscriere, astfel că părinţilor le este recomandat să ceară informaţii din timp direct de la unităţile de care sunt interesaţi.

Fişa medicală şi avizul epidemiologic, printre actele necesare

În ţara noastră, învăţământul preşcolar de stat este gratuit, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a învăţământului preşcolar, cu precizarea că grădiniţele pot fi de stat sau particulare.

„Învăţământul preşcolar asigură dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului potrivit ritmului propriu şi trebuinţelor sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia. Educaţia preşcolară asigură stimularea diferenţiată a copilului în vederea dezvoltării sale în plan intelectual, socio-afectiv şi psihomotric, ţinând cont de particularităţile specifice de vârstă ale acestuia”, prevede regulamentul aprobat de Ministerul Educaţiei prin Ordinul nr. 4464/2000, ce se aplică şi pentru anul şcolar 2016-2017.

Potrivit actului normativ, actele de care au nevoie părinţii pentru a-şi înscrie copiii la grădiniţă sunt următoarele:

  • cererea de înscriere;
  • adeverinţele cu veniturile părinţilor sau alte acte doveditoare ale veniturilor familiale (pentru grădiniţele cu program prelungit şi săptămânal);
  • certificatul de naştere al copilului (copie certificată);
  • fişa medicală;
  • avizul epidemiologic.

Înscrierea în grădiniţele de stat se face fără perceperea unei taxe de înscriere, plus că, în procesul de înregistrare a copiilor, discriminarea după orice fel de criteriu este interzisă.

Transferarea unui copil de la o grădiniţă la alta poate fi făcută la cererea părinţilor sau a susţinătorilor legali, în baza avizelor celor două unităţi şi în limita locurilor planificate. În ceea ce priveşte scoaterea unui copil din evidenţa unei grădiniţe, acest lucru se poate face în caz de boală infecţioasă cronică (cu avizul medicului) sau în cazul în care copilul lipseşte fără motivare timp de două săptămâni la rând.

Important! La momentul înscrierii în învăţământul preşcolar, grădiniţele încheie cu părinţii un contract educaţional ce include drepturile şi obligaţiile părţilor, prevede în momentul de faţă Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Grădiniţele, împărţite în funcţie de program

Învăţământul preşcolar este organizat pe grupe constituite în funcţie de vârsta copiilor sau nivelul de dezvoltare globală al acestora, potrivit regulamentului amintit mai sus. În grădiniţe pot fi organizate grupe sau secţii de copii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi grupe cu profil artistic, sportiv sau de limbi moderne, de exemplu.

„Pentru asigurarea continuităţii între învăţământul preşcolar şi cel primar, se organizează şi se generalizează treptat grupa pregătitoare pentru şcoală. În situaţii specifice, se pot organiza grupe combinate cuprinzând copii de niveluri diferite de vârstă şi de dezvoltare”, scrie în Ordinul nr. 4464/2000.

Unităţile de învăţământ preşcolar pot fi organizate după cum urmează:

  • grădiniţe cu program normal (cinci ore pe zi), care asigură educaţia şi pregătirea corespunzătoare a copiilor pentru şcoală şi viaţa socială;
  • grădiniţe cu program prelungit (zece ore pe zi), care asigură educaţia şi pregătirea corespunzătoare a copiilor pentru şcoală şi viaţa socială, precum şi protecţia socială a acestora (hrană, supraveghere şi odihnă);
  • grădiniţe cu program săptămânal, care asigură educaţia şi pregătirea corespunzătoare a copiilor pentru şcoală şi viaţa socială, precum şi protecţia, hrana, supravegherea şi odihna celor proveniţi din medii sociale şi familii defavorizate, pe durata unei săptămâni.

„În situaţii deosebite, grădiniţa de copii poate funcţiona cu grupe integrate (orar normal cu orar prelungit şi/sau orar săptămânal) indiferent de programul solicitat de părinţi, respectându-se prevederile legale în vigoare. Organizarea acestora se face în funcţie de solicitările părinţilor, de condiţiile materiale de funcţionare şi de nivelul de protecţie şi educaţie pe care le necesită copiii”, mai este menţionat în actul normativ, fiind subliniat că o grupă de preşcolari are, în medie, 15 copii, însă nu mai puţin de zece şi nu mai mult de 20.

Învăţământul preşcolar face parte din nivelul educaţiei timpurii, alături de învăţământul antepreşcolar, aşa cum reiese din Legea educaţiei. Mai exact, nivelul antepreşcolar cuprinde copiii de până la şase ani, iar învăţământul preşcolar (format din grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare) cuprinde copiii de 3-6 ani. Pentru anul şcolar 2016-2017, Guvernul a stabilit recent, prin Hotărârea nr. 267/2016, că numărul total de locuri pentru educaţia timpurie este de 665.000, adică la fel ca anul trecut.

De-acum, familiile sărace primesc tichete sociale

Pentru a stimula frecventarea învăţământului preşcolar de către copiii din familiile sărace, acestea primesc de-acum tichete sociale. Practic, fiecare copil dintr-o familie defavorizată primeşte lunar un tichet social de 50 de lei.

„În scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate şi al creşterii accesului la educaţie a acestora, se instituie stimulentul educaţional, sub formă de tichete sociale. (…) Finanţarea acordării stimulentului educaţional se face din bugetul de stat prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, alocate pentru bugetele locale cu această destinaţie”, prevede Legea nr. 248/2015.

Astfel, copiii din familiile sărace primesc tichetele sociale în condiţiile în care sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele criterii:

  • vârsta minimă a copilului este de 3 ani;
  • vârsta maximă a copilului este de 6 ani;
  • venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, adică de maximum 283 de lei.

Tichetele sociale pot fi folosite doar pentru achiziţionarea produselor alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte şi/sau a rechizitelor. Utilizarea acestora pentru cumpărarea de ţigări şi/sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformarea în bani sunt interzise.

Important! Acordarea tichetelor sociale este condiţionată de prezenţa zilnică a copilului la grădiniţă (exceptând absenţele motivate). (avocatnet.ro)

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA