Şoferii (și nu numai) au fost panicaţi în ultimele zile de informaţiile false apărute în mass-media privind modificarea Codului Rutier. Potrivit acestor ştiri, bunăoară amenzile pentru ne purtarea centurii de siguranţă sau pentru vorbitul la telefon ajungeau până la 1.600 de lei. Până la urmă lucrurile s-au lămurit, știrile respective s-au bazat pe un proiect de lege întocmit de Ministerul de Interne în 2013. Numai că proiectul respectiv a fost respins de Senat și de atunci nu s-a mai auzit nimic de el.
Practic, nu există un Nou Cod Rutier ce a intrat în vigoare în 6 februarie, ci doar Codul Rutier, care, de la intrarea sa în vigoare, a fost modificat prin mai multe Ordonanțe de Urgență. Este de neexplicat capcana în care a căzut mass-media românească, prezentând un fals grosolan care a reușit să incite peste limită opinia publică. Am greșit și noi prezentându-vă informații apărute pe diferite site-uri de specialitate, fără să bănuim că jurnaliștii respectivi nu s-au documentat înainte. Asta e, ne cerem scuze.
Așa cum am promis zilele trecute, continuăm prezentarea Codului Rutier. Pentru că subiectul e fierbinte, la zi, ne vom ocupa de amenzile care se aplică în urma comiterii unor contravenții în trafic. Trebuie să vă reamintim că un punct – amendă înseamnă 10% din salariul minim pe economie. De la 1ianuarie 2015 salariul minim este de 975 lei/lună, ca atare un punct amendă este în prezent 97,5 lei.
Sancţiunile sunt împărţite în mai multe clase, cărora le corespund puncte-amendă, în funcţie de gravitatea contravenţiilor şi pericolul social pe care îl reprezintă:
clasa I – 2 sau 3 puncte-amendă;
clasa a II-a – 4 sau 5 puncte-amendă;
clasa a III-a – de la 6 la 8 puncte-amendă;
clasa a IV-a – de la 9 la 20 puncte-amendă;
clasa a V-a – de la 21 la 100 puncte amendă (acest tip de sancţiuni se aplică doar persoanelor juridice).
Sanctiunile prevazute in Codul Rutier din clasa 1 vor fi amendate cu 195-295,5 lei, cele din clasa 1 cu 390 – 487,5 lei, clasa 3 cu 585 – 780 de lei, clasa 4 cu amenzi cuprinse intre 877,5 si 1950 de lei iar cele din clasa a 5-a, cele mai grave, cu 21-100 de puncte amenda, adica 2047,5 lei pana la uriasa suma de 9750 de lei.
Primesti amenda cuprinsa intre 195 si 295,5 lei daca incalci urmatoarele reguli de circulatie:
1. conducerea unui autovehicul in mod nejustificat cu o viteza cu cel putin 10 km/h sub limita minima obligatorie stabilita pe tronsonul de drum respectiv;
2. nerespectarea obligatiei de semnalizare a manevrei de schimbare a directiei de mers;
3. nerespectarea de catre pietoni a normelor privind circulatia pe drumurile publice;
4. neindeplinirea obligatiei proprietarului sau a utilizatorului de autovehicul si tractor agricol sau forestier de a solicita documentul de constatare a avariilor produse acestuia in alte imprejurari decat in urma unui accident de circulatie;
5. nerespectarea normelor privind circulatia pe drumurile publice de catre conducatorii coloanelor militare, ai grupurilor organizate autorizate si cortegiilor;
6. nerespectarea semnificatiei semnalului luminos intermediar de forma uneia sau a unor sageti de culoare galbena ori alba cu varful orientat in jos spre dreapta, care anunta schimbarea semnalului de culoare verde in cazul benzilor cu circulatie reversibila;
7. conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberarii documentului de constatare a avariei;
8. nerespectarea obligatiei pasagerilor aflati intr-un autovehicul si tractor agricol sau forestier de a purta, in timpul deplasarii pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranta omologate;
9. nerespectarea obligatiei de catre persoana transportata pe motocicleta sau pe moped de a purta, in timpul deplasarii pe drumurile publice, casca de protectie omologata;
10. nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a lasa liber traseul tramvaiului la apropierea acestuia, cand drumul are o singura banda;
11. nerespectarea regulilor de circulatie de catre conducatorii de animale;
12. nerespectarea obligatiei de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule si tractoare agricole sau forestiere conduse de persoane care au mai putin de un an vechime de la dobandirea permisului de conducere;
13. lasarea libera in timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a manetei de comanda a vehiculului;
14. nerespectarea de catre pasageri sau calatori a obligatiilor ce le revin atunci cand se afla in vehicule;
15. nerespectarea semnificatiei culorii galbene a semaforului;
16. conducerea unui vehicul ale carui placute cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheata sau zapada de natura a impiedica identificarea numarului de inmatriculare sau de inregistrare;
17. conducerea unui vehicul pe ale carui placute cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numarului de inmatriculare ori placutele nu corespund standardelor in vigoare;
18. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defectiuni tehnice, altele decat cele prevazute la art. 102 alin. (3) lit. b), ori care are lipsa unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este deteriorata vizibil.
(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se aplica si conducatorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care savarseste o fapta pentru care se aplica 2 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. a).