Așa cum am anunțat încă de duminică seara, motocicleta BMW a fost recuperată și a fost predată cetățeanului austriac. Acesta a ținut să le mulțumească pentru operativitatea de care au dat dovadă polițiștii maramureșeni. Suspecții au fost audiați de polițiști.
Suspecții în vârstă de 23, respectiv 26 ani sunt din localitatea Moisei. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore. Ei au fost încătușați și aduși azi noapte la arestul IPJ Maramureș. Aici au ajuns în jurul orei 2.00, fiind duși direct în celulă. Astăzi ei vor fi prezentați în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă. Cetățeanul austriac în vârstă de 75 ani va fi prezent și el în Baia Mare la poliție. Administratorii hotelului din fața căruia s-a furat motocicleta BMW i-au oferit două zile gratuite de cazare pentru a se bucura în liniște de vacanța ce putea fi una ratată.
ACTUALIZARE – Comunicat IPJ Maramureș
La data de 21 iunie a.c., poliţia a fost sesizată că, din parcarea unui hotel din localitatea Vişeu de Sus, a fost sustrasă o motocicletă în valoare de aproximativ 5.000 de euro. Poliţiştii au demarat activităţile de cercetare şi investigare şi, în scurt timp de la reclamarea faptei, au identificat doi tineri bănuiţi de comiterea furtului, unul de 23 de ani, din Săcel, cu antecedente penale iar celălalt de 26 de ani, din Moisei. Investigaţiile poliţiştilor au relevat că, în noaptea de 20/21 iunie a.c., în jurul orei 01.30, cei doi au sustras motocicleta pe care au transportat-o cu un autoturism condus de tânărul de 23 de ani, care are dreptul de a conduce anulat în urma săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei. Poliţiştii au recuperat motocicleta, care a fost predată proprietarului, şi au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a celor doi bănuiţi. Ei urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă. Totodată, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor autoturismul cu care a fost transportată motocicleta furată. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi conducere fără permis.