AcasăActualitatePoliticDUPĂ TREI ANI DE STAT LA PENITENCIAR - Monica Iacob Ridzi a...

DUPĂ TREI ANI DE STAT LA PENITENCIAR – Monica Iacob Ridzi a fost eliberată condiționat

spot_img

DISTRIBUIȚI

DUPĂ TREI ANI DE STAT LA PENITENCIAR Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului și Sportului, a fost eliberată condiționat din Penitenciarul Gherla, după ce a stat aproape trei ani după gratii.

Tribunalul Cluj a dispus, marţi, liberarea condiţionată a Monicăi Iacob Ridzi, condamnată în 2015 la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, sentinţa fiind definitivă.

Magistraţii Tribunalului Cluj au declarat, marţi, că au respins contestaţia DNA faţă de măsura liberării condiţionate a Monicăi Iacob Ridzi, decisă luna trecută de Judecătoria Gherla.

”Se menţine decizia Judecătoriei Gherla şi dispune de îndată punerea în libertate a Monicăi Iacob Ridzi”, au spus sursele citate.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie 2015, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului.

În 26 martie 2015, fostul ministru al Tineretului şi Sportului a depus o cerere, care a fost înregistrată la Tribunalul Ilfov, pentru întreruperea executării pedepsei, motivând că suferă de numeroase afecţiuni medicale, printre care trombofilie şi leuconeutropenie.

Imediat după ce a fost încarcerată, Ridzi a reclamat condiţiile în care stau deţinuţii, spunând că sistemul medical din închisori nu este bine gândit şi că, pentru un om bolnav ca ea, condamnarea la închisoare este condamnare la moarte.

Fostul ministru a spus că ultimele cinci ore, de la pronunțarea deciziei instanței până în momentul în care a părăsit penitenciarul, au fost „cele mai grele” din întreaga perioadă de detenție.

Ridzi a spus că își dorește în primul rând să ajungă acasă, la cei doi copii ai ei.

Sursa info, foto şi continuarea AICI

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA