AcasăNews AlertDUPĂ CE REVINE LA PRIMĂRIE - Vezi ce planuri are Cătălin Cherecheș...

DUPĂ CE REVINE LA PRIMĂRIE – Vezi ce planuri are Cătălin Cherecheș pentru comunitatea romă din Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 8 aprilie, a fost marcată Ziua Internațională a Romilor. Primarul ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost printre puținele persoane publice care au dat un mesaj coerent cu această ocazie. Dealtfel, acesta a participat și la o serie de manifestări cultural-artistice organizate în Baia Mare cu această ocazie.

Printr-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, acesta a scris și despre o situație extrem de sensibilă, un act de discriminare care, din păcate, are loc mult prea des în diverse domenii, dar mai ales la nivel de școală.

„Se spune despre unii din comunitatea romă că fură, că fac infracțiuni, că fac lucruri urâte. Cei care spun acest lucru nu știu ce înseamnă foamea, nu știu ce înseamnă să ai nevoi, nu știu ce înseamnă tu, ca părinte să trebuiască să pui pe masă o pâine copilului tău sau să îi cumperi o haină. Dar este foarte ușor să spună că cei din comunitatea romă fac lucruri urâte. Deranjant ar trebui să fie faptul că cei din comunitatea romă nu au ce să mănânce, nu au cum să dea, din păcate, o șansă copiilor lor. Se spune, din păcate, despre unii din comunitatea romă că se comportă uneori urât și necivilizat sau că sunt murdari. Se întreabă însă românii unde se pot spăla cei din comunitatea romă? Se întreabă însă românii ce înseamnă educația și dacă tinerii din comunitatea romă au un acces corect la școală? De foarte multe ori mergeam eu, ca și primar, cu Loredana Mihaly, la școala din Vasile Alecsandri sau alte școli din oraș. Îi aduceau pe copiii romi dintr-o clasă din capătul școlii într-o clasă mai frumoasă, mai zugrăvită și toată lumea zâmbea, iar când plecam îi trimiteau la colț. Așa nu se poate face educație și așa nu putem să ne numim o comunitate. Așa nu ne putem numi o țară sau un popor”, arată primarul.

Planul lui Cherecheș pentru comunitatea romă din Baia Mare

După ce se va reîntoarce la primărie, fapt despre care spune că se va întâmpla în viitorul apropiat, primarul ales are de gând să continue proiectele pentru integrarea socială a etnicilor. În ultimii ani, acesta a susținut accesul la educație și la servicii sociale extrem de importante mai ales pentru copiii de etnie romă, fapt care a facilitat rezultate vizibile în comunitate.

„Am o dorință, revenind într-un viitor apropiat la Primăria Baia Mare. Îmi doresc un lucru simbolic. Loredana Mihaly, cea pe care eu mi-am dorit-o în Consiliul Local al municipiului Baia Mare, de data asta chiar să fie consilier local pentru a vă reprezenta pe voi, comunitatea romă. Unul dintre exemplele frumoase din acest oraș despre ce înseamnă înțelegere și cum să construim împreună cu comunitatea romă este Lorand Coza. Și ca să iau exemplul lui, de săptămâna viitoare vreau să mă duc la film o dată pe săptămână cu 20 de tineri romi și români. Trebuie să devenim normali unii cu alții”, spune Cătălin Cherecheș.

Mesajul primarului a fost unul mai amplu și poate fi citit integral, aici: https://www.facebook.com/catalin.chereches/posts/10209110199179032

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA