AcasăEvenimentDUMINICA NEAGRĂ – Cinci morți și 18 răniți pe șosele din România...

DUMINICA NEAGRĂ – Cinci morți și 18 răniți pe șosele din România și ziua nu s-a încheiat!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cinci persoane au murit și alte 18 au fost grav rănite, duminică, în urma unor accidente rutiere care au avut loc pe mai multe drumuri din țară. Astfel, încă de la primele ore ale zilei, polițiștii au anunțat că un bărbat a murit și cinci persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 2A, între localitățile constănțene Ovidiu și Mihail Kogălniceanu.

Potrivit Serviciului Poliției Rutiere (SPR) Constanța, din cauza neatenției, o șoferiță în vârstă de 24 de ani a pătruns cu roțile de pe partea dreaptă a mașinii pe acostamentul din piatră al șoselei, pierzând controlul direcției.

A intrat apoi pe contrasens și în coliziune cu un autovehicul condus regulamentar din sens opus. În urma izbiturii, mașina condusă de tânăra de 24 de ani a părăsit șoseaua și s-a răsturnat pe câmp. Un bărbat în vârstă de 30 de ani care se afla în dreapta tinerei a murit iar șoferița și doi pasageri au fost răniți. Alte două persoane, din al doilea autoturism implicat în accident, au fost și ele rănite.

Cei cinci răniți au suferit politraumatisme și au fost transportați cu ambulanța la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

De asemenea, cinci persoane au fost rănite, duminică dimineața, într-un accident rutier produs pe DN 14, în afara localității sibiene Ațel. Cauza accidentului este neacordarea de prioritate.

Un tânăr de 26 de ani și-a pierdut și el viața și alți trei au fost grav răniți și au ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea, în urma unui accident rutier petrecut sâmbătă spre duminică noaptea, la cota 1.600, pe drumul Horezu — Vârful lui Roman. Drumul, în lungime de 8 km., care urcă la cota 1600, la stațiunea Vârful lui Roman, nu este asfaltat iar când condițiile meteo sunt nefavorabile se circulă cu dificultate pe serpentine.

Un bărbat în vârstă de 21 de ani, care conducea un moped pe DN 7, și-a pierdut viața, duminică, pe raza comunei Păuliș, județul Arad, în urma efectuării unei manevre de întoarcere fără a se asigura în prealabil.

O persoană a murit și alte trei au ajuns la spital, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DJ 176, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu. Accidentul s-a produs pe raza comunei Moldovița. O tânără în vârstă de 23 de ani, Maria A., în timp ce conducea un autoturism VW Golf din direcția Moldovița spre Vatra Moldoviței, într-o curbă, a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul într-un copac. Din cauza impactului puternic, mașina s-a răsturnat în pârâul Hăuceni, la o diferență de nivel de peste 3,5 metri. În urma accidentului, toate cele patru persoane din autoturism au fost rănite. La fața locului au ajuns mai multe ambulanțe care au preluat victimele și le-au transportat la spital. Din cauza rănilor grave, tânăra care se afla la volan a decedat în drum spre spital. Celelalte trei persoane au ajuns cu răni la Spitalul Județean de Urgență Suceava.

Un bărbat a murit, alți doi au fost grav răniți și trei bărbați au suferit răni ușoare în urma unui accident rutier produs duminică pe DN 65 (E574). În accident au fost implicate două autoturisme care s-au lovit frontal, într-o curbă, în zona Negreni (sat al orașului Scornicești, județul Olt), în condiții de carosabil umed și ploaie. În cele două mașini implicate în accident se aflau șase persoane, toți bărbați, cel mai tânăr având 26 de ani, și cel mai vârstnic 80 de ani.

Octogenarul se afla în momentul accidentului pe bancheta din spate a mașinii înmatriculate în Argeș și în urma rănilor suferite a decedat. La fața locului au intervenit patru echipaje de Ambulanță, un echipaj de descarcerare al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) și un elicopter SMURD de la Craiova. Echipajele de Ambulanță și de la SMURD sosite la locul accidentului au găsit bărbatul de 80 de ani în stop cardio-respirator, poli traumatizat, au efectuat manevre de resuscitare, însă acesta a fost declarat decedat. În stare foarte gravă a fost găsit și un bărbat în vârstă de 60 de ani, care prezenta traumatism toracic și de coloană lombară și a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul de Urgențe din Craiova.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA