AcasăAdministrațieBaia MareDUBLU STANDARD APLICAT DE AUTORITĂȚILE DIN BAIA MARE - Primarul, amendat cu...

DUBLU STANDARD APLICAT DE AUTORITĂȚILE DIN BAIA MARE – Primarul, amendat cu 15.000 de lei, petrecăreții care au încălcat ora maximă permisă petrecerilor, 3000 de lei

spot_img

DISTRIBUIȚI

După relaxarea unor restricții, cluburile din Baia Mare au dat drumul la distracție, deși Guvernul interzice, în continuare, ca localurile de orice fel să fie deschise după ora 12:00 noaptea. Așa s-a întâmplat și în noaptea de vineri spre sâmbătă, când polițiștii și jandarmii, dar și trupele SAS și polițiștii locali băimăreni au descins împreună la două cluburi cunoscute din municipiu: Mistique, Grilleria și clubul din interiorul Casei de Cultură.

Petrecăreții din club și proprietarii – amendați „la mișto”, pe când Moș Nicolae și suporterii Minaur l-au costat pe primarul Cherecheș nu mai puțin de 15.000 de lei

Descinderile oamenilor legii sunt cât se poate de normale, dacă este să luăm în calcul faptul că nu de multă vreme am reușit să scăpăm de limitările impuse de conducătorii țării, datorită scăderii numărului de noi infectări cu Coronavirus. Ce nu este de înțeles e dublul standard aplicat de polițiști. Conform informațiilor noastre, deși clienții din cele două cluburi s-au înghesuit ca sardinele la dans și distracție, ca în vremurile bune, polițiștii au împărțit amenzi de câte 100 de lei. Asta în condițiile în care, cum bine ne aducem aminte, sancțiunile au fost cu totul și cu totul altele în două cazuri de nerespectare a măsurilor… în aer liber.

Mai precis, la un meci de fotbal al echipei băimărene Minaur, suporterii băimăreni care se aflau în afara stadionului, într-o parcare, răsfirați în fața unui gard pentru a-și susține echipa, au fost efectiv împinși de către forțele de ordine. Mai apoi, i-au aplicat primarului Cătălin Cherecheș o amendă considerabilă, de câteva mii de lei (motivul este unul necunoscut, că doar nu i-a chemat primarul pe suporteri să își susțină echipa de suflet…)

Un alt eveniment în aer liber care ar fi încălcat măsurile de siguranță impuse în pandemie a fost momentul în care primarul municipiului Baia Mare l-a adus în Centrul Vechi, spre bucuria copiilor, pe Moș Nicolae. Pentru o caleașcă în care se afla un “Moș Nicolae” și un carusel amplasat în Centrul Vechi, primarul Cherecheș a fost amendat din nou. În total, cele două amenzi în cazurile menționate mai sus se ridică la 15.000 de lei.

Unul dintre cluburi și-a anunțat suspendarea activității

În urma descinderilor și a scandalului provocat de petrecerea pe care au găzduit-o, cei de la Mistique Discotheque de pe strada Școlii au anunțat închiderea temporară, până la noi relaxări ale restricțiilor.

„Mulțumim pentru susținerea voastră din acest weekend. Însă, până la noi relaxări din partea autorităților, am ales ca din respect pentru voi, să mai amânăm puțin serile blană din #Mystique. Pe scurt, vă anunțăm când ne reluăm activitatea în condiții plăcute și sigure”, este mesajul publicat pe pagina de Facebook a clubului.

Ce spune Poliția

Azi-noapte, 19/20 iunie, între orele 23.00-02.00, polițiștii din Baia Mare, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Maramureș, luptători din cadrul S.A.S. Maramureș și jandarmi, au efectuat o acțiune în vederea verificării modului de respectare a măsurilor dispuse prin instituirea stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS- Cov 2, în municipiu Baia Mare. În cadrul acțiunii au fost verificate cafenele, restaurante și baruri. Pentru neregulile constatate au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale în valoare de 3000 lei”, au declarat reprezentanții IPJ Maramureș.

Autoritățile sau persoanele la care se face referire în prezentul material și care s-ar putea simți lezate de cele relatate în articol, pot să transmită un punct de vedere cu privire la subiect prin e-mail la adresa redacției: contact@actualmm.ro sau pe WhatsApp la numărul: 0749857575.

Adrian Barbur / ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA