Nici că se putea o zi mai nenorocită pentru a merge să văd câteva din obiectivele pe care mi le-am fixat. A devenit o tradiție ca în Marea Britanie și în principalele țări ale Commonwealth-ului a doua zi de Crăciun să fie Boxing Day (Ziua Reducerilor), prilej cu care marile magazine oferă reduceri de prețuri ce pot ajunge și până la 80%. Cine a fost pe Oxford Street știe ce aglomerație este într-o zi obișnuită. În primăvară eu am rămas pur și simplu năuc, nu-mi venea să cred că atâta lumea se poate aduna pentru cumpărături în cea mai scumpă zonă a metropolei. Gândiți-vă că în această zi Londra este luată cu asalt de sute de mii de britanci, dar și de străinii ce nu vor să piardă chilipirul reducerilor. Conform declarațiilor oficiale, în 2009, de Boxing Day au fost înregistrați 12 milioane de cumpărători în Marea Britanie, peste 60% dintre aceștia revenind Londrei!
Și tocmai această zi au ales-o cei de la metrou pentru a face grevă, o acțiune ce începe să devină tradiție, având în vedere că este al treilea an consecutiv când cei de la metrou nu-s dispuși să-i transporte pe cumăpărătorii veniți din toată lumea. Din câte am priceput din știrile televiziunilor, angajații metroului protestează impotriva salariului pe care îl primesc atunci când prestează în zilele de sărbătoare. Am văzut și câteva intervenții ale celor care administrează metroul, poziția acestora fiind de-a dreptul revoltătoare față de angajații care au pretenția să fie plătiți de două ori pentru aceeași muncă. Angajații au fost acuzați de lipsă de respect față de cetățeni, de acțiuni destabilizatoare a activității normale, greva fiind apreciată ca fiind scandaloasă. Șefii susțineau că greva va declanșa haos în Londra, poziție adoptată și de presa din România.
Nu, nici vorbă de așa ceva. Municipalitatea a avut grijă să suplimenteze numărul de autobuze și de trenuri, astfel încât efectele grevei de la metrou au fost minime. Părerea mea este că de la anul angajații ar putea renunța la ea, sau să găsească altceva, mai de efect. Cum s-a anunțat că o parte dintre linii vor funcționa, am mers la stația din apropiere în speranța că voi putea ajunge acolo unde mi-am propus. Nici vorbă, stația era goală, doar doi angajați de culoare asigurau paza.
Am profitat pentru a-mi cumpăra un bilet de 7 lire, valabil o zi întreagă pe toate mijloacele de transport în comun din Londra, cu excepția vapoarelor de pe Tamisa. Am luat autobuzul etajat, e drept ceva mai aglomerat decât de obicei, dar asta n-a fost o problemă. Apropo, acolo nimeni nu se înghesuie, urcarea se face numai pe ușa din față, dacă urcă prea mulți călători șoferul îi pofteșete pe ultimii să coboare, iar aceștia se conformează știind că peste trei-cinci minute va veni un alt autobuz.
Pe Oxford Street era o viermuială greu de descris. Cumpărătorii parcă acționau în grupuri bine organizate, altfel nu îmi explic faptul că apăreau în peisaj cete de 15-20 de femei și bărbați, fiecare purtând același tip de pungă tixită cu mărfuri. Era ceva gen Sărbătoarea Castanelor în Baia Mare la orele serii, cu deosebire că aici nu se circula decât pe largile trotuare, carosabilul fiind la dispoziția autovehiculelor. Jandarmii și oamenii de ordine erau prezenți la intrare în magazine, încercând să mențină ordinea, dar și în alte multe locuri. Înghesuială, țipete, înjurături în toate limbile pământului, fețe bucuroase pentru achizițiile făcute, un furnicar inimaginabil de oameni de nații și rase diferite. La atâta puhoi de oameni, mă gândeam că până la ora închiderii nu vor rămâne haine și încălțăminte nici pe manechinele din vitrine.
Am părăsit zona pentru a merge la London SEA LIFE Aquarium situat chiar lângă Roata Mileniului, pe malul Tamisei. Ca și aproape tot românul, la viața mea am văzut până acum doar acvariul din Constanța. Nu are rost să vă spun că diferența este enormă, de la modul de organizare, la mulțimea exponatelor, spațiul acordat, componenta educațională și multe altele. Ca de obicei, eu am spus că acvariul londonez este o altă fabrică de făcut bani, prețul biletului de intrare fiind de 20 de lire pentru adulți. E adevărat că ți se oferă tot felul de combinații cu acvariu, roata sau muzeul figurilor de ceară, dar la final constați că ai făcut o economie de 3-4 lire, așa că mai bine le abordezi pe rând, când ai ocazia.
Ansamblul este împărțit în 14 zone, cele 65 de acvarii adăpostesc peste 500 specii de pești, de la cei cu mărimea de un centimetru până la rechini de peste un metru, pisici de mare, șerpi, plante, fructe de mare, pinguini și cam tot ce înseamnă fauna acvatică. Este uluitoare varitatea oferită, modul de prezentare, impresia creată în unele zone fiind că te afli într-un submarin, ești membru al echipajului condus de capitanul Nemo și faci parte din lumea mirifică ce te înconjoară. După vreo 2-3 ore ieși de acolo complet relaxat, periplul prin această feerie fiind un excelent remediu împotriva stresului cotidian. Din păcate nu am putut face poze, aparatul din dotare fiind neperformant pentru atmosfera de acolo. Am filmat în câteva locuri, dar nu cred că a ieșit ceva de calitate.
Când am ieșit, afară se întunecase deja. Am luat-o la pas pe malul Tamisei, evident pe o ploaie nenorocită, am trecut peste cel mai nou pod (inaugurat în 2000) pentru a ajunge la catedrala anglicană Saint Paul, a treia ca lungime din Europa, o bijuterie arhitectonică terminată în anul 1708, copia aproape fidelă a catedralei Sfântul Petru din Roma. Nu intru în detalii istorice legate de construirea acestui superb obiectiv turistic (poate o voi face într-o viitoare carte). Adaug doar că am prins slujba de la ora 17, m-am rugat alături de sutele de oameni, am ascultat două superbe bucăți muzicale la orgă înr-o acustică incredibilă, am vrut să mă apropii de zona cu altarul dar mi s-a spus că e ora închiderii. Nu-i nimic, voi merge în altă zi, pentru că așa ceva nu trebuie pierdut.
Am luat din nou autobuzul spre casă (culmea unul neetajat!), pentru a parcurge un traseu de circa 10 kilometri presărat cu 36 de stații! Sunt stații situate și la distanță de doar 250 de metri una de alta. Asta e. Inițial am plănuit că întoarcerea acasă să o fac ”pe picior” (sunt doar 6 kilometri pe direct), dar ploaia s-a împotrivit. Poate era mai bine, astfel scăpam discuțiile purtate de doi tineri români (numai gura lor se auzea în autobuz), moldoveni din zona Vasluiului după accent, care au folosit un limbaj de corturari, cu înjurături și trivialități imposibil de reprodus. Ce să facem, din păcate cam ăștia suntem, o bună parte dintre noi oriunde ne-am afla.
Grigore Ciascai, Londra, 27 decembrie
