Niciodată nu se va stinge cultul pe care britanicii îl au pentru The Beatles, de departe cea mai faimoasă formație din lume. Cei patru magnifici care au revoluționat muzica sunt permanent în sufletele tinerilor sau vârstnicilor, întâmplările, locurile pe unde au umblat sau obiectele care le-au aparținut au devenit destinații de pelerinaj sau relicve de închinat.

Un astfel de loc se găsește în cartierul londonez St. John Wood, pe strada  Abbey Road,  care a devenit celebră înainte de destrămarea trupei sau de dispariția majorității membrilor ei. E o stradă situată la circa 300 de metri de locuința fiicei mele, așa că locul a devenit și pentru mine o țintă aproape cotidiană atunci când sunt în Londra.

Da, Abbey Road Studio a devenit cunoscut în întreaga lume, fapt confirmat atunci când vezi că pe trotuarele din zona clădirii care adăpostește studioul unde The Beatles a înregistrat aproape toate albumele, la orice oră din zi sunt oameni veniți din toate colțurile planetei. E un fel de mini-spectacol care se repetă la nesfârșit, ce poate părea straniu într-un fel, de care lumea nu se satură. L-am privit de zeci de ori, dar de fiecare dată mi s-a părut altfel, poate și pentru că  actorii sunt alții, se schimbă de la un minut la altul.

În fond nu fac altceva decât să se adune în fața studioului, după care așteaptă momentul potrivit pentru ca să treacă strada exact prin locul în care John Lennon, Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr au traversat-o poate de nenumărate ori. Una din aceste traversări  a făcut zebra de pe asfalt celebră, fotografia cu cei patru apărând pe coperta ultimului lor album intitulat chiar Abbey Road.

Fotografia e una comună, nu are până la urmă nimic deosebit, dar în anii care au trecut de la apariția ei pe album, admiratorii au disecat-o în toate felurile posibile, găsindu-i numeroase particularități, semnificații și mesaje la care cu siguranță nu s-a gândit nimeni în momentul respectiv.

Nu-i de mirare că oamenii veniți să vadă de afară studioul nu pleacă de acolo până ce nu se fotografiază și filmează în timp ce trec strada, imitând mersul din fotografia celor patru monștri sacri. E o stradă destul de circulată, dar șoferii cunosc obiceiul locului, așa că încetinesc și opresc mașinile până ce momentul ajunge sigur în memoria aparatelor. Sunt zeci,  sau, în unele zile, sute de astfel de momente repetate, cum spuneam, la nesfârșit. Cei de la volan sunt înțelegători, îi salută sau chiar intră în dialog cu actorii,impresia lăsată fiind că se cunosc de când lumea.

Se spune că excepțiile întăresc regulile, sintagma fiind confirmată de evenimentul rutier care a avut loc în noiembrie 2014, exact pe trecerea de pietoni despre care vorbim. Spuneam că șoferii sunt foarte atenții atunci când ajung în locul respectiv, dar uite că atunci regula n-a fost respectată și accidentul a făcut înconjurul lumii. Mai ales că momentul terifiant în care o femeie a fost lovită pe trecerea pentru pietoni din dreptul studioului, aruncată în aer înainte de a cădea pe asfalt, a fost surprins pe camerele de supraveghere.

Șoferul unui Wolkswagen Golf a uitat de regula încetățenită pentru zona aceea, n-a încetinit, a lovit femeia pe zebră, după care mașina a părăsit raza de acțiune a camerei de supraveghere. Motiv pentru care martorii evenimentului au declarat că autorul ar fi fugit de la locul faptei. Era greu de crezut o asemenea variantă în condițiile în care străzile Londrei sunt ticsite de camere de supraveghere și participanții la trafic cunosc foarte bine asta. Numai un inconștient ar fi putut risca majorarea pedepsei prin comiterea altei fapte penale. În realitate, șoferul a mers câțiva zeci de metri, a parcat ca să nu blocheze circulația, după care a venit lângă victimă și chiar i-a acordat ajutor până la sosirea ambulanței.

Victima a fost aproape la fel de vinovată ca și șoferul, deoarece făcea jogging și a intrat în alergare pe zebră, practic s-a aruncat în fața mașinii. Din fericire, chiar dacă accidentul a fost spectaculos, femeia s-a ales doar cu câteva răni ușoare. Accidentul n-a constituit o piedică în calea celor care vin din toată lumea să vadă trecerea de pietoni, dimpotrivă, sigur a contribuit la creșterea celebrității ei. Și curioșii vin în continuare în acel loc sacru, traversează zebra singuri sau în șir indian, așa cum apar idolii lor pe coperta albumului din 1969, ultimul înainte de destrămarea trupei un an mai târziu.

Până la urmă, autoritățile britanice au decis ca trecerea de pietoni să fie inclusă în patrimoniu național. În motivarea acestei decizii a guvernului, John Penrose, secretar de stat pentru turism și patrimoniu, a arătat că această trecere de pietoni trebuie protejată pentru că ea continuă să atragă, după mai bine de patru decenii, mii de turiști în fiecare an, care încearcă să imite atitudinea grupului de pe coperta albumului Abbey Road, totodată, ea reprezintă o dovadă a faimei internaționale a formației. Oficialul a adăugat: Această trecere de pietoni nu este la fel ca un castel sau o catedrală, dar, datorită unei ședințe foto de zece minute, făcută de membrii trupei Beatles, într-o dimineață de august din 1969, poate fi considerată parte a patrimoniului nostru.

Secretarul de stat a precizat că trecerea de pietoni Abbey Road a fost inclusă pe lista siturilor istorice de gardul al II-lea, alături de studiourilor de înregistrare. În urma acestei decizii, cele două obiective nu pot suferi modificări decât cu aprobarea autorităților locale. Cum conservatorismul britanic, mai ales în materie de patrimoniu, nu poate fi clintit din loc, e limpede că multă vreme de aici înainte fanii trupei vor putea veni să vadă locul pe unde au călcat și au înregistrat idolii lor.

Paul McCartney a salutat această știre: Este un an super pentru mine, un an incredibil pentru Beatles,iar să aflu că trecerea de pietoni Abbey Road va fi conservată reprezintă cireașa de pe tort.

***

În 22 februarie 2012, o fotografie rară, care îi prezintă pe cei patru membri ai formației The Beatles traversând în sens invers celebra stradă Abbey Road, a fost vândută cu 25.000 de dolari în cadrul unei licitații organizată la Londra de casa Bloomsbury Auctions. Fotografia realizată de scoțianul Iain Macmillan are câteva particularități care o deosebește de cea apărută  pe coperta albumului. Astfel, cei patru muzicieni merg de la dreapta spre stânga pe trecerea de pietoni, adică în direcția opusă față de cea atât de cunoscută. Apoi, în fotografia scoțianului, Paul Mc Cartney poartă o pereche de sandale în loc să meargă desculț, așa cum o face pe coperta materialului discografic. În plus, țigara pe care Paul o ține în mâna dreaptă în versiunea de pe copertă lipsește din această fotografie.

Nu știu dacă cei 25.000 de dolari reprezintă o sumă mare pentru achiziționarea unor fotografii, dar presa britanică a relatat că estimările specialiștilor au fost depășite de două ori în acest caz. Asta mă face să cred că a fost o afacere bună.

Dar fotografia lui Macmillan nu-i singurul obiect legat de această poveste care a stârnit curiozitatea colecționarilor de amintiri. Pe 1 ianuarie 2011, costumul purtat de John Lennon în fotografia de pe zebra Abbey Road a fost vândut la licitație pentru suma de 30.667 de lire sterline, adică 47.420 de dolari. În fotografie Lennon poartă un costum alb, creat de designerul francez Ted Lapidus. Licitația a avut loc în statul american Connecticut, costumul fiind achiziționat de un cumpărător anonim.

Un pian din studiourile Abbey Road, care a fost folosit de The Beatles pentru a înregistra o parte din hiturile anilor 60, a fost scos la licitație pentru suma de 225.000 de dolari. La acest pian, marca Challen, cei patru membri ai trupei au înregistrat piesele Paperback Writer, Ob-La-Di, Ob-La-Da şi Tomorrow Never Knows. Instrumentul a fost retras din studiourile londoneze în 1980, licitația de vânzare fiind organizată de Casa Bonhamas.

Apoi, în februarie 2014, chitara semi-acustică  Gretsch 6120 Chet Atkins Nashville, la care John Lennon a cântat când a fost înregistrat Paperback Writer în studiourile Abbey Road ale EMI, în anul 1966 a fost pusă în vânzare la o licitație de obiecte rock and roll, organizată la Londra, fiind evaluată la suma de 600.000 de lire sterline. În prospectul casei de licitații Trascks Auction, instrumentul era prezentat ca fiind unul dintre cele mai importante ale lui John Lennon scoase pe piață în ultimii 30 de ani. Ca să crească probabil interesul în jurul chitarei, se spune că ea a fost folosită și la compunerea melodiilor I Am The Walrus, A Day In The Life, We Can Work It Out and Help!

Așa o fi, pentru că există mai multe fotografii cu Lennon cântând la această chitară în timpul sesiunilor de înregistrare în studiourile Abbey Road. Cel care a scos-o la vânzare se numește David Birck și este vărul lui John Lennon. Acesta a primit-o de la John în anul 1967, când l-a vizitat, menționând în broșura de vânzare: Am fost suficient de obraznic să-i cer lui John una din chitarele lui de rezervă.

Uite așa se scrie istoria muzicii. În care intră și profitorii care au știut cum să pună mână pe unele dintre obiectele ce au aparținut cândva personajelor celebre din domeniu. E o afacere bănoasă pentru ei, dacă ne gândim că în martie 2014, o chitară marca Rickenbacker, la care au cântat atât John Lennon cât și George Harrison în 1963, a fost adjudecată la o licitație pentru suma de 420.000 de lire sterline.

***

Să revenim la studiourile de înregistrare Abbey Road care, în urmă cu câțiva ani, au ajuns subiectul cel mai discutat printre britanici, după ce cotidianul britanic Financial Times a publicat o știre despre intenția companii de discuri EMI de a le lichida. Potrivit cotidianului, grupul Terra Firma Capital Partners Ltd., care a cumpărat EMI în 2007, a fost cel care a decis să acopere pierderile suferite de compania muzicală – estimate la peste 1,5 miliarde de lire sterline – lichidând studiourile, pentru a care a primit o ofertă în valoare de peste 30 de milioane de lire.

Știrea a stârnit emoții în rândul britanicilor, dar și un șir întreg de propuneri alternative venite din mai multe direcți. Astfel, compozitorul Andrew Lloyd – Webber s-a declarat interesat să salveze studiourile cumpărându-le. Paul McCartney a sugerat ca The National Trust, instituția de caritate care veghează asupra monumentelor istorice în Marea Britanie, să preia localurile în vederea creării unui muzeu.

Posibilitatea ca studiourile să fie dărâmate și pe locul lor construită o zonă rezidențială, a pus pe jar instituția națională ce se ocupă cu protecția patrimoniului, English Heritage. Într-un timp record, ministrul culturii, Margaret Hodge, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă  că studiourile au fost incluse pe o listă de gradul II a clădirilor protejate, datorită meritului istoric covârșitor al studiourilor și imensa lor importanță pe plan cultural. Clădirile incluse în lista respectivă beneficiază de protecție, statutul acordat permite modificări în interiorul lor, dar obligă la păstrarea aspectului exterior și menținerea sitului în sine.

Clădirea prin preajma căreia mișună oamenii veniți din toată lumea, a fost construită în secolul al XIX-lea, fiind cumpărată de EMI în 1929 și transformată într-un timp record în primul studio profesionist de înregistrare din lume, inaugurarea având loc în noiembrie 1931. Abbey Road a devenit o instituție celebră în lumea culturală mondială, unde în anii următori aveau să înregistreze artiști de mare notorietate din toate sferele muzicale, de la Yehudi Menuhin și George Enescu, la Paul Robeson, Fatts Waller sau Fred Astaire. În timpul celui de-al doilea război mondial, studiourile au rămas deschise, fiind folosite pentru înregistrarea unor emisiuni de propagandă și transmisiuni BBC. Din anii 70, o vreme studioul a devenit locul preferat al industriei cinematografice pentru înregistrarea benzilor sonore, iar la mijlocul anilor 90, EMI Music și Apple Computer au creat o modernă unitate multimedia.

În cele din urmă, văzând reacția vehementă din societate, compania EMI a cedat, anunțând că studiourile nu mai sunt de vânzare și că are un proiect de revitalizare a lor, pentru care are nevoie de o injecție substanțială de capital nou.

Pe gardul care desparte perimetrul studioului de strada Abbey Road, sunt în permanență buchete și jerbe de flori de care atârnă bilețele cu înscrisuri adresate îndeosebi celor patru membri ai legendarei formații. Ori unde s-a găsit un loc liber pe suprafața gardului, fanii au scris câteva cuvinte la adresa lor. Nu mai e loc nici să pui degetul. Oamenii se consolează, citesc mesajele scrise de cei care au fost mai norocoși, gândindu-se că le aparțin și lor.

E normal, pentru că cei dinainte, ca și cei de acum sau cei care vor veni peste ani, nu au ce să le transmită în afară de respect, mulțumire, dragoste și admirație eternă.

Grigore Ciascai