Sunt de două săptămâni în Spania și începe să-mi pară rău că timpul trece atât de repede. Am plecat cu mașina până la aeroportul din Budapesta, deoarece din Cluj Napoca nu este cursă spre Malaga. Am lăsat mașina în parcarea aeroportului urmând să o ”recuperez” la întoarcere, evident după ce voi plăti taxa aferentă. Ungurii sunt deosebit de ”atenți” cu străinii, motiv pentru care mi-au cerut 15 euro pentru ca 24 de ore să mă pot plimba pe autostrăzile lor, urmând ca la revenire să mai plătesc odată drumul de vreo 300 de kilometri dintre Budapesta și Debrecen. Bună afacere, nimic de zis, 30 de euro pentru vreo opt ore de rulaj pe drumurile vecinilor.
Mi-am instalat ”tabăra” în Miraflores, pe Costa del Sol, la 42 km spre vest de Malaga, acolo unde am stat și în urmă cu doi ani. N-am avut internet decât într-o zonă din parcarea subterană, dar n-am făcut efortul de a sta cocârjat pe lângă pereți cu laptopul după mine. De fapt, mi-am impus ca în primul interval să stau fără a avea legătură cu ”lumea” de acasă, puținul timp liber avut la dispoziție folosindu-l pentru a finaliza o carte (”Fețele nevăzute ale unei personalități”), pe care trebuie să o predau la editură până în 15 septembrie. Din cauza asta v-am văduvit de postările cu care v-ați familiarizat deja pe acest site de-a lungul timpului. Îmi pare sincer rău, dar asta e situația.
De ieri m-am mutat în ținutul Granada, la Salobrena, o micuță localitate cocoțată pe niște stânci prăpăstioase de pe țărmul Mediteranei. Dacă terenul din avalul vilei ar fi liber, din curte m-aș putea ”rostogoli” direct în mare. Dar nu e liber, sunt trei rânduri de vile superbe, fiecare dotată cu piscină exterioară, curte cu palmieri și oleandri, iar mai la vale, pentru toți locatarii, s-a construit o piscină apreciabilă și un teren de tenis! E incredibil cum s-a reușit toate astea, repet, pe stâncile dealului.
Pe Costa del Sol sunt, în medie, 328 de zile însorite pe an, motiv pentru care precipitațiile sunt o raritate. Normal că nu prea am stat în apartamentul din Miraflores și am luat plajele Mediteranei la rând, în fiecare zi alta. Am fost la Estepona, Marbella, San Pedro de Alcantara, Fuengirola și câteva mai micuțe cărora nu le-am reținut numele. În prima zi, pe 17 august, am observat cu surprindere că nimeni nu era în apă, cu toate că plaja era plină de turiști! M-am gândit că apa mării e prea rece, variantă pe care am abandonat-o imediat după ce mi-am adus aminte că aici majoritatea turiștilor sunt britanci sau scandinavi, care n-au nicio treabă cu temperatura apei. Doar anul acesta, la sfârșitul lunii aprilie am văzut în sudul Angliei cum intrau oameni în Canalul Mânecii, deși apa avea 12 grade Celsius! În cele din urmă ne-am dumirit despre ce e vorba. Pe mal, salvamarii au arborat steagul galben de avertizare, alături de unul alb pe care era desenată o meduză. Nu te oprea nimeni să intri în apă, erai doar avertizat că există pericolul de a fi ”mușcat” de simpaticile meduze. N-am ținut sema de nimic așa că am intrat de câteva ori în mare. Ba odată am și luat o meduză în mână, să văd de aproape cum arată ”terorista” turiștilor. N-am apucat pentru că am simțit o înțepătură urmată de o usturime greu de suportat câteva secunde. Deci asta era totul. Până spre seară m-au mai înțepat de două ori, locul înroșindu-se, urma persistând câteva ore.
Întâmplător, în aceeași seară, am aflat că subiectul meduzelor este tratat apocaliptic în presa din țară. Citeam și nu-mi venea să cred:
”In ultimele 3 zile, medicii au numarat 700 de pacienti intepati de dezgustatoarele creaturi. Pe langa durere, acestia s-au mai plans de inflamatii si arsuri ale pielii (…) Turistii aflati pe plajele spaniole tarii sunt terorizati de creaturile marine care se apropie tot mai mult de țărm. Pe patru dintre plajele din provincia Alicante situatia a fost atat de grava incat autoritatile le-au interzis oamenilor sa mai intre in apa (…) Salvamarii au fost coplesiti de numarul mare al celor care au avut nevoie de ingrijiri medicale (…) Nici turistii de pe coasta Atlanticului n-au scapat de amenintarea meduzelor. Numai intr-o singura zi, pescarii din San Sebastian au adunat peste 300 de <<corabii portugheze>> – o specie extrem de periculoasa de meduze (…)”
În realitate, așa cum vă spuneam, nimeni nu se simțea terorizat, autoritățile au arborat cele două steaguri de avertizare, n-au interzis scăldatul, pacienți la punctele de prim ajutor de pe plajă n-au existat, oamenii și-au văzut de vacanță fără nicio problemă majoră, distrându-se, pescuind cu plasele meduzele. A fost o adevărată competiție, vânzătorii ambulanți s-au conformat imediat cererii vânzând cantități impresionante de mincionguri, aproape că nu găseai un copil nedotat cu prețioasa ustensilă. A doua zi au mai fost semnalate câteva exemplare, după care lumea le-a uitat.
Niciuna dintre sursele românești nu a catadicsit să dea explicații despre ceea ce se întâmplă de fapt, care sunt cauzele, efectele apariției meduzelor, rezumându-se doar la crearea panicii în rândul potențialilor turiști. În schimb, fără a avea nici măcar o undă de alarmism, presa străină, la unison, a tratat cu profesionalism subiectul. Am putut afla că meduzele de tip Pelagia noctiluca sunt cat se poate de vizibile, gelatinoase, transparente și înțepătoare. Ele au ajuns din nou în Marea Mediterană, după ce fenomenul s-a produs și în 2008. Iată și observațiile unui biolog marin, apărute în cotidianul ”Le Figaro”: “Observatiile efectuate timp de doua secole, au indicat un ciclu de 12 ani, explica Jacqueline Goy, cercetator asociat la Institutul de oceanografie din Paris. Sunt meduze care populeaza aceasta zona timp de 7 ani, dupa care dispar in urmatorii cinci ani. Aceasta rotatie este legata de fluctuatiile climatice ale bazinului. In acest an, Marea Mediterana a fost sensibil mai calda decat in aceeasi perioada a anului trecut. In plus, ea este si o victima a supraexploatarii. Doua dintre speciile care se hranesc cu meduze sunt pe cale de disparitie: tonul, din cauza pescuirii excesive si broasca testoasa, aflata in cautarea unor noi plaje pentru a se reproduce. Daca nu se va face nimic, nici macar impotriva pescuitului excesiv, turismul va fi si el afectat. Si vorbim despre o ramura importanta a economiei”.
E o mare diferență în modul de abordare al subiectului. Oare când vom reuși să informăm corect cititorii și nu vom căuta numai senzaționalul ieftin, efemer, de doi bani? Că presa română nu mai are credibilitate, o știm de mult. Eu v-am oferit una din posibilele cauze.
Să auzim numai de bine!
Grigore Ciascai, Salobrena, 28 august 2012