Două noi proiecte importante pentru Baia Mare devin realitate. S-au câștigat finanțările și urmează să fie semnate contractele. Sunt investiții de care avem nevoie ținând cont și de limitările existente cu privire la zonele de agrement disponibile în Baia Mare și împrejurimi. Apoi, ambele investiții au în centru dorința de a le oferi copiilor noștri spații adecvate pentru diverse activități sportive sau educaționale.
”Este vorba despre Centrul multifuncțional cultural sportiv Lacul Bodi Ferneziu, a cărui valoare se ridică la peste 15 milioane de lei, din care aproape 12 milioane reprezintă finanțarea nerambursbilă din fonduri europene pe care am reușit să o câștigăm. Investiția presupune inclusiv reabilitarea și dotarea cabanei de pe marginea lacului, care va servi drept centru multifuncțional pentru activități sportive și culturale. Practic, facem mai mult decât să readucem la viață și să redăm băimărenilor o veche perlă a orașului. Peste 260 de copii vor beneficia aici de activități recreative, ateliere de creație, activități de educație non-formală, ateliere de astronomie și servicii sociale, conform proiectului. Al doilea proiect pentru care am câștigat finanțarea este Centrul multifuncțional cultural sportiv „SportTin” pe care ne dorim să îl construim în cartierul Vasile Alecsandri, dedicat tinerilor și copiilor. Vorbim despre un centru dotat cu facilități sportive, culturale și nu numai, care va asigura acces universal la activități de calitate”, a explicat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.
Copiii vor beneficia aici de activități recreativ-sportive, de la fotbal, handbal, baschet, biliard, ping-pong, jocuri logice și de strategie, dar și cultural-educative cum sunt ateliere de creație, lectură, proiecții de filme și documentare. De asemenea, vor fi organizate tabere școlare și sesiuni de consiliere socială și educațională, menite să contribuie la integrarea lor armonioasă în comunitate și la creșterea șanselor de reușită școlară. Valoarea totală a acestui proiect este de aproximativ 14 milioane de lei, din care peste 11 milioane reprezintă finanțarea nerambursabilă din fonduri europene.
”Ambele proiecte le derulăm prin Direcția de Asistență Socială Baia Mare, unde avem colegi foarte implicați, pe care îi felicit pentru modul în care se preocupă de nevoile comunității noastre. Pe de o parte, vom avea o nouă zonă potrivită inclusiv pentru agrement, mai apoi două centre unde copiii și tinerii noștri vor avea toate condițiile să își petreacă timpul liber sănătos, prin sport și activități recreative și educative. Urmează curând să semnăm contractele de finanțare pentru ambele proiecte, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027. Vom demara mai apoi procedurile de achiziție publică și, odată finalizate și aceste etape, vom da startul lucrărilor efective. Pentru ambele proiecte, perioada de implementare este de 48 de luni”, a conchis primarul municipiului Baia Mare.