În perioada sărbătorilor Anului Nou, pârtiile de schi din judeţul nostru au fost foarte aglomerate, iar din nefericire, unii împătimiţi ai acestor sporturi, au suferit accidente fiind necesară pentru salvarea lor, intervenţia promptă şi profesionistă a echipajelor mixte formate din jandarmi montani împreună cu reprezentanţi ai Salvamontului.
În perioada 01 – 04 ianuarie a.c., jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Ordine şi Siguranţă Publică Cavnic împreună cu reprezentanţi ai formaţiunii Salvamont Cavnic, au participat la două intervenţii de salvare a unor persoane accidentate pe pârtiile de schi. Joi 01 ianuarie a.c., în jurul orei 16.30, patrula de jandarmerie montană aflată în serviciu în zona pârtiei Icoana, din staţiunea Cavnic, a observat o persoană căzută pe pârtie, care acuza dureri la piciorul stâng.
Jandarmii împreună cu reprezentanţii Salvamont, i-au acordat primul ajutor persoanei accidentate, respectiv Raluca D. de 25 ani, din localitatea Şomcuta Mare, care a fost coborâtă la baza pârtiei şi predată aparţinătorilor pentru a fi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, pentru efectuarea unor investigaţii de specialitate. Sâmbătă 03 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, jandarmii montani aflaţi în patrulare în zona pârtiei Roata din localitatea Cavnic, au fost solicitaţi de către un reprezentant al serviciului Salvamont, să intervină pentru salvarea unei persoane accidentate pe pârtie.
D.M. de 17 ani din Sighetu Marmaţiei, a primit primul ajutor din partea echipajului de jandarmerie şi salvamont, fiindu-i imobilizat membrul inferior drept, după care fost coborâtă la baza pârtiei cu akja, de unde a fost preluată de către un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă „ Dr. Constantin Opriş” Baia Mare.