AcasăActualitateDOSARUL GIGINĂ - Gabriel Oprea și alte două persoane, urmărite penal...

DOSARUL GIGINĂ – Gabriel Oprea și alte două persoane, urmărite penal pentru ucidere din culpă

spot_img

DISTRIBUIȚI

Fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, administratorul societății și șeful echipei care efectua lucrări în zona în care s-a produs accidentul în care a murit polițistul Bogdan Gigină sunt urmăriți penal de procurorii DNA pentru ucidere din culpă, anchetatorii instituind și sechestru pe bunuri ale acestora.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri, relatează Agerpres, ca urmare a îndeplinirii cerințelor legale și constituționale referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoane care au deținut o funcție ministerială la data faptelor, respectiv obținerea avizului favorabil din partea președintelui României, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de fostul vicepremier Gabriel Oprea pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În aceeași cauză, față de Oprea s-a dispus, pe 5 februarie, efectuarea urmăririi penale și pentru infracțiunile de abuz în serviciu constând în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere și abuz în serviciu constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere.

În același dosar, anchetatorii au dispus începerea urmăririi penale și față de SC General MPM Impex SRL, Petre Mazilu, administratorul firmei, și Adrian Corcodel, șef de echipă în cadrul societății, tot pentru ucidere din culpă.

Conform ordonanței procurorilor, „în cauză există probe că la momentul producerii accidentului victima Bogdan-Cosmin Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire a ministrului de Interne Oprea Gabriel; în momentul imediat anterior producerii accidentului victima circula cu o viteză de 84 km/h, în condiții de vizibilitate redusă determinate de întuneric și ploaie; dinamica producerii accidentului și lipsa unor manevre de frânare determină concluzia că victima nu a văzut obstacolele de pe carosabil (amenajările rutiere temporare) înainte de a intra în contact cu primul dintre acestea”.

Continuarea, AICI.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA