În urma unor controale efectuate pentru prevenirea şi combaterea actelor de comerţ ilicit, au fost confiscate bunuri în valoare de aproximativ 5 000 de lei şi au fost întocmite şapte dosare penale.
La finalul săptămânii trecute, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfăşurat activităţi pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor ilicite care se comit în domeniul contrafacerii de mărfuri. Astfel, poliţiştii au efectuat controale şi verificări la sediile a 16 persoane fizice şi juridice. În urma controalelor efectuate, au fost constatate şapte infracţiuni, şase dintre acestea de contrafacere de mărfuri iar una de contrabandă.
Totodată, în urma controalelor, au fost identificate mai multe articole de îmbrăcăminte susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile, în valoare de aproximativ 5000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.