Pe parcursul a două zile, poliţiştii maramureşeni au constatat 11 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. În 14 şi 15 februarie a.c., poliţiştii care desfăşurau activităţi de supraveghere şi control a traficului rutier în zona de responsabilitate, au depistat în trafic mai multe persoane care se deplasau cu autovehiculele pe raza judeţului, fără a respecta prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.
Astfel, la Borşa, Şomcuta Mare, Lăpuş şi Fărcaşa, poliţiştii au identificat patru tineri cu vârstele cuprinse între 22 şi 32 de ani care conduceau autoturisme, chiar dacă se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, au fost identificaţi trei bărbaţi de 19, 21 şi 29 de ani care se deplasau cu autoturismele pe drumurile publice fără a poseda permise de conducere şi un bărbat de 49 de ani care conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere corespunzător pentru categoria din care face parte vehiculul.
La Remecioara, un bărbat de 65 de ani a condus un autovehicul neînmatriculat iar la Săcel, un tânăr de 19 ani se deplasa pe drumurile publice cu un autoturism ce nu avea drept de circulaţie în România.
În 14 februarie, în jurul orei 00.30, un tânăr de 25 de ani domiciliat în Baia Sprie, care se deplasa cu un autoturism pe strada Decebal din localitate, a avariat o platformă parcată regulamentar pe marginea carosabilului şi a plecat de la locul faptei, fără a anunţa poliţia. La scurt timp de la producerea evenimentului, poliţiştii l-au identificat pe şofer pe strada Colonia Eliberării. El a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest şi a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În toate cazurile poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările.
Peste 200 de contravenţii sancţionate de poliţişti
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii maramureşeni care au acţionat pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere au constatat 217 contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi de aproximativ 60.000 de lei.
Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru sancţionarea şoferilor şi pasagerilor care nu poartă centura de siguranţă atunci când de deplasează cu un autovehicul. Dintre cele 37 de contravenţii constatate, 12 au fost pentru nefolosirea centurii de siguranţă iar 13 pentru utilizarea fără sistem hands free a telefonului mobil. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate amenzi de aproape 5000 de lei.
În noaptea dinspre 14 spre 15 februarie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier au organizat o acţiune pentru surprinderea şi sancţionarea şoferilor care se urcă la volanul autoturismelor, chiar dacă se află sub influenţa băuturilor alcoolice. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 136 de sancţiuni contravenţionale stabilind amenzi în valoare de peste 25.000 de lei şi au reţinut în vederea suspendării cinci permise de conducere.
Poliţiştii Secţiei 6 Sarasău au acţionat în 15 februarie a.c. pentru prevenirea şi combaterea producerii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă. Pe DN 18 şi DN 19, poliţiştii au constatat 14 abateri de la normele rutiere, dintre care 12 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, care au fost sancţionate conform prevederilor legale în domeniu.
În zona târgurilor din Satu Nou de Jos şi Ariniş, poliţiştii au acţionat pentru protejarea populaţiei împotriva activităţilor de comerţ ilicit şi fluidizarea traficului rutier în zonă. Au fost legitimate 55 de persoane şi au fost verificate 48 de autovehicule. Poliţiştii au constatat 30 de contravenţii ce au fost sancţionate conform prevederilor legale.