AcasăActualitateSocialDOSAR PENAL - Un barbat din Sieu detinea ilegal in curte un...

DOSAR PENAL – Un barbat din Sieu detinea ilegal in curte un caprior. Il capturase doar cu o zi inainte de a fi descoperit de politisti

spot_img

DISTRIBUIȚI

În cursul zilei de ieri, 15 martie 2012, în cadrul unei acţiuni ce vizează prevenirea şi combaterea faptelor ce aduc atingere fondului cinegetic, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie rurală Bogdan Vodă l-au identificat pe numitul Ioan B. de 32 ani, din Şieu,  care ţinea în captivitate un căprior, într-o anexă a gospodăriei sale.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cel în cauză capturase căpriorul cu o zi înainte şi l-a transportat la domiciliul său. După examinarea animalului de către medicul veterinar,  s-a constatat că acesta nu prezintă semne clinice de boală, cu excepţia unor escoriaţii în zona pieptului şi a membrului stâng anterior. Căpriorul a fost lăsat în custodie susnumitului, urmând a fi predat administratorului fondului de vânătoare, pentru a proceda în consecinţă. Bărbatul va fi însă cercetat într-un dosar penal pentru  infracţiunea de  deţinere fără drept în captivitate a unor specii de interes cinegetic.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA