Acasăsinucidere maramuresDONAȚII SISTATE – Virusul Zika răspândește groaza în SUA

DONAȚII SISTATE – Virusul Zika răspândește groaza în SUA

spot_img

DISTRIBUIȚI

DONAȚII SISTATE  Autoritățile din domeniul sănătății din SUA au cerut joi sistarea donațiilor de sânge în două comitate din Miami, statul Florida, în așteptarea rezultatelor unui studiu asupra a patru potențiale cazuri indigene de infecție cu virusul Zika, maladie care poate provoca malformații congenitale grave, informează agenția France Presse.

Dacă unul sau mai multe dintre aceste cazuri indigene se confirmă, s-ar dovedi pentru prima dată că țânțarii purtători ai virusului Zika sunt prezenți în zona continentală a SUA. Având în vedere posibilitatea apariției unei epidemii locale de Zika și ca o măsură de precauție pentru a ajuta la asigurarea securității sângelui și a produselor sanguine, agenția SUA pentru medicamente FDA (Food and Drugs Administration) a cerut tuturor laboratoarelor din comitatele Miami-Dade și Broward să sisteze imediat recoltările sanguine, a anunțat FDA într-un comunicat.

Această sistare va rămâne în vigoare până când fiecare probă prelevată în aceste două comitate ar putea fi controlată printr-un test de screening pentru virusul Zika sau până când instituțiile pot utiliza o tehnologie care inactivează virusul în eșantioanele prelevate. În plus, orice persoană care a intrat într-unul dintre cele două comitate în ultimele patru săptămâni nu va avea dreptul să doneze sânge.

De asemenea, FDA a recomandat „comitatelor adiacente să pună în aplicare cât mai curând posibil măsuri identice pentru asigurarea securității donațiilor de sânge”. În statul Florida au fost identificate până acum 381 de cazuri de infecție cu virusul Zika, dar toate au implicat oameni care au călătorit în țări în care virusul este activ. Două dintre cele patru cazuri potențiale de contaminare autohtonă au fost descoperite în comitatul Miami-Dade și alte două în comitatul Broward.

 

Mai multe, AICI.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA