Actorul american Harrison Ford a scos la licitație celebra geacă din piele pe care a purtat-o pentru rolul lui Han Solo din ‘Star Wars: The Force Awakens’, cel mai recent film din saga intergalactică, pentru ca banii să fie destinați cercetării tratamentelor epilepsiei, relatează EFE.
Cei interesați pot să se înscrie deja pe portalul If Only, specializat în licitați de obiecte ale celebrităților, care va menține vânzarea online până în data de 11 aprilie.
Cel mai mare preț atins marți de această geacă, cu semnătura lui Harrison Ford și certificat al casei de producții Lucasfilm, a fost de 33.000 de dolari.
Actorul în vârstă de 73 de ani va dona banii fundației FACES a spitalului NYU Langone din New York, care face cercetări privind noi tratamente împotriva epilepsiei, după ce acest centru a îmbunătățit viața fiicei sale, care suferă de această boală neurologică.
Mai multe puteți citi pe Agerpres.ro